Zece ani de detectivism in Romania

.

Anul acesta a trecut neobservat un eveniment ce putea sa aduca o raza de lumina in detectivismul din ce in ce mai scindat din Romania. Nici mediuol asociativ de profil, nici mass-media, nici mediile de socializare, ce abunda de oferte de servicii detectivistice, nu si-au amintit si nu au scos o vorba despre intamplarea cu pricina!

S-au implinit in aceasta vara zece ani de la aparitia Legii 329/2003, care reglementeaza exercitarea profesiei de detectiv particular, cu multe, foarte multe lacune, dar care cel putin recunoaste existenta profesiei.

In acest rastimp, lucrurile par sa nu fi evoluat prea mult in interiorul bransei. In continuare, pare a fi pusa la obroc invatarea, formarea si informarea prin lectura si dialog si comunicare. In continuare, in mod vadit este ridicat in slavi profitul banesc. Colegi detectivi jura pe ce au mai sfant ca legea de organizare nu a fost niciodata modificata, iar cand le pun in fata textul Legii 353/2004, devin buimaci – (“eu cum de nu am stiut?”). Preconizata regionalizare pare sa isi fi impus principiile si in meseria detectivilor , ceea ce a condus la aparitia de adversitati si scindari regionale in interiorul profesiei. De ceva vreme, restructurarile din sanul profesiei par sa nu se mai sfarseasca. Un pesimist ar spune ca par sa nu mai inceapa odata!

Detectivismul romanesc actual pare sa fie magistral ilustrat prin imaginea pe care o atasez mai jos.

S-ar putea crede ca acest detectiv particular a dat de o pista, pe care urmarind-o, isi va rezolva cazul. De fapt insa, el merge cu spatele, isi analizeaza propriile urme si astfel nici nu are idee cat de departe este solutia ce o cauta.

Exclusivitatea pe piata romaneasca de gen, detinuta in primii ani de existenta de catre o asociatie cu sediul in capitala, a fost inlaturata prin aparitia catorva structuri cu vocatie locala, cu precadere in partea de vest a tarii. Oponenta lor, aflata la centru a incercat sa le inchida sau sa le inghita, dar nu a reusit decat sa produca reactii violente de fronda la propria adresa. In final a fost obligata la o regrupare si la o retragere strategica pe aliniamente dambovitene.

In vastul teritoriu ramas fara acoperire, un nou val de ONG-uri sta sa scoata capul si ar putea avea reale sanse, daca nu ar fi plecat precum detectivul din imaginea de mai sus – cu spatele!

Inteprinzatori versati in obtinerea profitului banesc din afaceri cu servicii detectivistice, cu bun renume regional, au gandit si incercat sa puna in opera o megastructura de detectivi de tip unional mai intai, federativ mai apoi, dupa care, realizand dimensiunile si implicatiile de context si pe cele ulterioare, au conchis ca asocierea primara este cea care trebuie sa le preceada pe toate celelalte. Datorita greutatilor firesti, ce le vor intampina in procesul de comunicare, aceasta prima etapa de asociere pare sa decurga destul de incet, pe fondul recesiunii de pe piata, ce a determinat o evidenta stare de apatie si oboseala din partea societatii.

Cu siguranta, detectivismul romanesc nu se va apropia de cota de avarie ce precede disparitia. Noile principii puse in opera de catre practicieni cu experienta, dar si noile extinctii inspre zone de piata ce nu pot decat sa accepte ofertele de pachete de solutii, toate converg in mod explicit catre renuntarea la sintagma “detectiv privat” si catre adoptarea celei de “intelligence privat”.

Un bun semnal al aparitiei unei viitoare pepiniere de responsabilitate si responsabilizare sociala ar putea fi, pentru inceput, abandonarea unor tare cu un anume iz, cum ar fi invidia, inselaciunea si lacomia.

La acestea par sa fi renuntat si detectivii ucrainieni, decisi sa creeze in aceasta toamna o structura ce sa le permita penetrarea in piata vestica de servicii detectivistice. Ucraina isi revendica teritoriul din anul 1991, cand si-a castigat si independenta.

La aniversarea a zece ani de la legiferarea profesiei de detectiv particular in Romania, vant din pupa! Oceanul e mare!

Epitaf pentru un prieten

.

.

Epitaf pentru un prieten
de BS

In acel 27 martie 2013, iarna tarzie apasa Timisoara cu o ninsoare grea. Omatul greu si apos navalea spre pamant tacut, exasperant si coplesitor. Cimitirul din Matasarilor, pe cat de cufundat in ninsoare, pe atat era de innecat in liniste. De patru zile ningea intr-una, parea ca cel de sus incheia conturi grele cu cei de pe pamant. In pofida apasarii albe, sute de personae, cu straie si suflete cernite, stranse grupuri-grupuri de-o parte si de alta a aleii principale, discutau cu voce scazuta, in asteptarea preotului si a inceperii slujbei funerale. In pofida sporovaielilor lor, peste cimitir plutea linistea. Peste cimitir apasa ninsoarea.

Mihai Botos ajunsese in fata portii Marii Treceri si pasise dincolo, invaluit intr-o lumina alba. De sus, fara ca nimeni sa stie, acum ii privea pe cei insiruiti pe marginea ultimului sau drum. Mihai se stinsese la un palpait de opait si se inaltase la ceruri la falfairea aripilor unei pasari albe. Din noua sa dimensiune, el stia ca le va ramane tuturor in suflete.

De o parte si de alta a intrarii in micuta capela unde trupul sau neinsufletit astepta slujirea preoteasca, zeci de jerbe si coroane din flori isi transmiteau cele din urma mesaje, inainte ca stratul de zapada sa le acopere in intregime. Compasiunea celor veniti si condoleantele transmise sotiei si fiicei indoliate pluteau si ele dens, aproape materiale, aidoma noianului alb, greu si dominator.

Mihai depusese armele in batalia cu boala cu patru zile in urma, si in acea dimineata incepuse sa ninga. Unii dintre cei de fata, mai informati, le dadeau celorlalti detalii despre starea sa din ultimele luni sau despre neputinta doctorilor de a oferi solutia salvatoare in fata unei boli pe cat de rara pe atat de perfida. Cativa dintre cei sositi erau ei insisi medici.

Cea mai mare parte dintre cei ce hotarasera sa infrunte vremea si sa il insoteasca pe Mihai pe ultimul sau drum, aveau ceva in comun cu el. Un ceva ce ii infiora si le aducea insistent in minte o aceeasi obsedanta idee. Un ceva tulburator ce le transmitea un sentiment confuz de ingrijorare spre teama.  Erau nascuti in acelasi an 1958. Fusesera colegi cu el din scoala primara pana hat dupa terminarea studiilor post-academice. Spectrul proximitatii posibilului sfarsit ii tulbura pe toti. Inexorabilul era prezent. De data asta boala il alesese pe Mihai.

Cei mai multi stiau cat de fals ar suna vorbele “mie nu mi se poate intampla”, mai ales ca din ce in ce mai des, destinele unora din colegi ii purtau inspre cealalta dimensiune. In grupul lor – unic si inspirat de curand numit “Loga 77”, periodic reunit in intalniri prietenesti, implacabilul aparuse din nou. Mihai era al saptelea dintr-o stralucita generatie care se desprindea si pleca. Si asta umbrea chipurile celor mai multi, in pofida noianului alb.

Tristetea isi lua partea din sentimentele celor prezenti. Pentru cine erau ei, totusi, tristi? Erau tristi pentru Mihai, care nu a mai apucat sa se bucure de primavara ce se apropiase atat de mult, in pofida invaziei albe? Sau poate erau tristi pentru ei, stiind ca nu se vor mai bucura, in apropiata primavara, de prietenia lui Mihai?

Orisicum ar fi fost, pe manseta unei coroane, ca si pe crucea inzapezita ramasesera scrise cateva vorbe: “Adio, prietene! Odihneste-te in pace!”

..

Matrapazlâcurile unui fost viceprimar ţărănist, candidat ARD la deputăţie

Matrapazlâcurile unui fost viceprimar ţărănist, candidat ARD la deputăţie

.

Categorie:   DIN LUME  Autor:  Saul BELOIA  Data:  6.12.2012  Ora:  09:43  Citiri:  986

Preluare www.ftr.ro
.

   

Fotografii (0) Video (0)

Voteaza articolul:

1

2

3

4

5

Nota 5/5 (19 voturi)

In perioada sa de glorie, fostul viceprimar taranist al Timisoarei, Adrian Orza, s-a laudat frecvent in fata presei ca a rezolvat dosare sociale de natura locativa folosind un imobil situat pe strada Ion Ghica a municipiului, la numarul 1.

Cazuri locative sociale de fatada, in asteptarea Legii 10/2001Intr-adevar, avand cladirea in administrare, Primaria Timisoara a folosit-o pentru a adaposti diverse familii cu probleme locative grave. Ar fi fost frumos, chiar emotionant, daca lucrurile ar fi continuat tot asa, sau cel putin daca s-ar fi oprit in aceasta etapa! Dar cum primaria nu s-a putut opri, lucrurile nu s-au oprit nici ele si au evoluat intr-o directie asociata coruptiei imobiliare, scriindu-se astfel o piesa noua la dosarul caracatitei hranite la Timisoara mai bine de un deceniu de catre conducerea taranista a administratiei publice.

Retrocedare in premiera catre o persoana decedata

Inchirierile catre familii nevoiase fusesera in mod vizibil o solutie temporara si de fatada, adoptata in asteptarea celui care da mai mult, astfel ca in anul 2006, renuntand sa se mai formalizeze, primarul Gheorghe Ciuhandu, sprijinit de mana sa dreapta Adrian Orza, in prezent fost candidat la postul de primar trantit de alegatori si actual candidat ARD pentru Camera Deputatilor, a procedat la o retrocedare administrativa nemaiintalnita in anale, a unui numar de patru apartamente din acel imobil, catre o doamna din Bucuresti, decedata! In cele patru apartamente locuiau 12 persoane.

Respectandu-se regula jocului  facut de primarie, unde lucrurile s-au petrecut cu mare usurinta, beneficiara a fost intabulata bine-mersi, destul de repejor, cu ajutorul unei doamne sosite din Republica Sud-Africana anume pentru a ajuta comisiile tehnice din mai multe primarii din Romania sa aplice prevederile Legii 10 din 2001 privind retrocedarea unor imobile.

Dupa ce si la cartea funciara lucrurile au mers de asemenea ca unse, locatarii acelor apartamente au cerut contracte legale de inchiriere potrivit Ordonantei 40 din 1999, ceea ce a stopat intregul joc, anul fiind 2007. Cand a fost sa angajeze relatii contractuale cu chiriasii primiti plocon odata cu acele locuinte, niciuna din cele doua doamne nu a putut-o face, din motive lesne de inteles – una era decedata si cealalta - disparuta!

Lasa-le incolo de ipoteci! Lasa-i incolo de chiriasi!

Prin dispozitia de retrocedare, cuplul Ciuhandu-Orza isi lua mana nu doar de pe cei doisprezece chiriasi, pe care ii lasa astfel la cheremul unor numerosi amatori ce aveau sa vina rand pe rand la usile lor – romi de matase, medici, avocati, ba chiar si un ONG.

Prin dispozitia de retrocedare, Ciuhandu si Orza lasau in bataia vantului inclusiv notarile in cartea funciara prin care era intabulat dreptul de ipoteca al statului asupra apartamentelor retrocedate.

Cum sa le pese de cele douasprezece suflete, cand cei doi administratori ai statului renuntau la drepturi ipotecare de cateva milioane de lei? Si mai ales, cum sa le pese de cei doisprezece, in conditiile in care, speriati de consecinte si ca sa puna batista pe tambal, ei au trebuit sa il dea afara atat pe seful de cabinet al primarului cat si pe directorul de directie unde se intocmise dosarul de retrocedare?

Prin indepartarea celor doi, clanul taranist stergea urmele, eliminandu-si fara nicio remuscare chiar membrii complici.

Cine sunt chiriasii? Cum au ajuns ei sa fie vecini?

Mai intai, a primit repartitie si s-a instalat intr-un apartament din imobil o familie de romani cu doi copii minori, persecutata la sud de Dunare si refugiata in Romania in anul 1947, aflata pe lista comisiei tehnice de aplicare a prevederilor Legii 9/1998.

Mai tarziu, in anul 2001, o alta familie cu probleme locative, de asemenea cu doi copii minori, ce locuia intr-un cort pe malul Begai, a primit contract pe o jumatate dintr-un alt apartament din cladire, in baza unei repartitii acordate Inspectoratului de Stat pentru Persoanele cu Handicap Timisoara.

Dupa alti doi ani, in 2003, o noua familie, cu trei copii, a primit cealalta jumatate de apartament, fiind introdusa de catre executorul judecatoresc dupa evacuarea unor ocupanti abuzivi, domiciliati in Italia(!). Pentru cei cinci, evenimentul la care participau alaturi de executor marca sfarsitul a aproape cinci ani de procese, castigate mai intai impotriva abuzivilor si mai apoi impotriva Primariei Timisoara! Asta, pentru ca, schimbandu-se macazul de la sefii din primarie, juristii acesteia incercasera sa anuleze repartitia facuta Serviciului Roman de Informatii in anul 1998, odata cu contractul de inchiriere semnat in 2000 cu cei doi soti, ofiteri SRI.

Acea tentativa nereusita a primariei fusese primul indiciu ce arata faptul ca Ciuhandu si Orza au transformat imobilul de pe Ion Ghica nr. 1 dintr-un obiectiv locativ, intr-unul imobiliar. Abia aparuse Legea 10/2001 si obiectivele sociale ale Primariei Timisoara, aruncate la cos, fusesera inlocuite cu obiectivele imobiliare ale celor doi.

Despre ceea ce s-a intamplat in 2006 mai trebuie spuse doua lucruri: mai intai, acela ca toate cele trei familii aveau contracte de inchiriere valabile pana in anul 2009. Mai apoi, acela ca la sapte ani de la retrocedare, niciunul dintre apartamentele retrocedate nu este locuit.

Care e soarta lor acum/ Familia de refugiati

Familia refugiata din Bulgaria a fost evacuata prin sentinta judecatoreasca, in anul 2007, la cererea unei persoane din Bucuresti, reprezentata in instanta de catre, cine altul decat fostul sef de cabinet al lui Ciuhandu, devenit avocat dupa plecarea din primarie. Acelasi proaspat avocat, reprezentandu-l pe reclamant, i-a ajutat in acelasi timp si pe parati sa primeasca o alta locuinta de la primarie. Acestia par sa fie multumiti, caci dupa niste ani de convietuire pe Ion Ghica, acum beneficiaza de incalzire centrala, gaz si apa calda curenta.

Familia cu doi copii

Familia ce locuise intr-o jumatate de apartament a plecat in anul 2010 din locuinta, inhibata de teama consecintelor juridice cu care fusese amenintata. Membrii ei s-au dispersat si locuiesc care pe unde. Le este greu, fara indoiala.

Despre ei mai trebuie spus un lucru important: unul dintre membrii familiei, fost elev de gimnaziu la vremea cand din cortul incropit pe malul Begai, familia sa a intrat intr-o locuinta cu geamuri si usi, a fost admis cu media 10 la un liceu de vaza din municipiu. Si-a luat bacalaureatul de asemenea cu nota 10, cazul sau fiind mediatizat, spre mandria parintilor si a profesorilor lui. A intrat la Universitate, si-a luat licenta in stiinte economice cu media 9.70 si apoi s-a specializat in domeniu printr-un master. Acum sade in gazda impreuna cu fratele sau, isi cauta un al doilea job ca sa isi ajute parintii si periodic merge la tara, undeva pa langa Ciacova, unde acestia traiesc. In anul 2009, in numele unei fundatii a unor romani de peste hotare, cineva il amenintase ca daca nu paraseste locuinta, va avea de suferit consecintele unui proces si va plati zeci de milioane de lei cheltuieli de judecata. Si el si ceilalti din familie au cedat si au preferat sa plece decat sa aibe probleme cu justitie.

Familia de ofiteri SRI

Si aici lucrurile au fost planuite sa evolueze similar cazurilor de mai sus. Doar planuite insa, pentru ca avand de-a face cu doi juristi, autorii planului au avut indelungi ezitari cand a fost sa il puna in aplicare, iar cand au incercat, au esuat, cel putin pana la aceasta data. Familia de cadre SRI a avut o soarta cumva mai blanda, in sensul ca incepand din 2006, anul retrocedarii, nu a mai platit chirie nici primariei, dar nici doamnei din Republica Sud-Africana, care incercase sa ii incaseze chiar si fara un contract de inchiriere, dupa care a renuntat si a disparut.

La sapte ani dupa retrocedare, familia inca detine inca acea jumatate de locuinta si desi componentii ei s-au mutat in chirie, o parte din lucruri le-au ramas pe loc. Ei astrapta ca cineva sa informeze vreun factor decizional sau vreo institutie sa se sesizeze. Sau, poate ca asteapta sa ii dea cineva in judecata si sa obtina un titlu executoriu de evacuare, astfel incat, similar familiei din Bulgaria, ei sa poata depune un nou dosar locativ la primarie, la fel ca si in 1998.  Potrivit vecinilor cu care am discutat, sloganul celor doi ofiteri este: “Am intrat in casa cu executorul si nu  vom iesi fara acesta. Traim din doar solda militara, doar cu legea sub perna si stim ce drepturi avem in tara asta”.

Pare insa ca nimeni nu este dornic sa intre in arena si sa deschida o actiune civila de evacuare ca sa ii arunce in strada!

Fostul primar Ciuhandu este invizibil

Un deceniu intreg a fost acuzat ca a tinut la san caracatita ce prinsese primaria in tentacule, aratat cu degetul si indicat ca fiind principalul responsabil pentru ceea ce a devenea municipiul in timpul mandatelor sale. Acum, avand un urias deficit de imagine, se spune ca pana si propria oglinda refuza sa i-o reflecte. Fusese primarul timisorenilor doar formal, lucrurile statusera de fapt cu totul altcumva. Scindarea grupurilor de interese care l-au teleghidat timp de zece ani l-a lasat fara nicio sustinere, acestea sperand sa il poata inlocui si astfel sa isi extinda afacerile dincolo de borna timisoreana. Succesorul sau insa, ales dintre fiii de politruci, este firav si nu va reusi sa le satisfaca.

Fostul vice Orza nu mai este fata mare!

Avand o experienta de mai multi ani in imobiliare, stafeta si binecuvantarea primita de la Ciuhandu, diverse grupuri economice ce il imping de la spate si probabil altele care il trag spre capitala, fostul viceprimar trantit de electori la alegerile locale ar dori sa se odihneasca anii urmatori intr-un fotoliu de deputat.

Prinsese un moment prielnic la inceputul carierei locale si acum doreste sa o poata continua printr-o realizare de proportii. Reproducand cateva slogane propagandistice invatate pe de rost, se imbata zadarnic cu speranta ca va convinge alegatorii. Fiu de aviator militar, nu s-a putut ridica la inaltimea eroicului gest final al parintelui sau. A ales sa invete principiile propagandei si inca toceste la ele.

Pentru ca s-a dedat la josnicii, se teme ca nu va putea ajunge pe dealul parlamentului. Si ca va avea probleme de credibilitate cu cei care il contesta, unii chiar din interiorul ARD.

.

Biserica Ortodoxa Romana. Razboiul anteriilor

.

Biserica Ortodoxa Romana. Razboiul anteriilor

Saul Beloia, ianuarie 2013

.

.

Am aflat adeseori ca razboaiele purtate in istoria umanitatii au avut de fiecare data in ele, daca nu o motivatie in intregime religioasa, cel putin un sambure religios, iar daca nici asa, atunci cu siguranta implicari religioase pe parcurs ori macar interventii dupa semnarea tratatelor. Trupele au fost dintotdeauna insotite de preoti pentru a se face serviciul divin celor rapusi, iar in ragazurile dintre lupte, acestia au tinut tot timpul legatura cu biserica ramasa in urma. 

Imi vin acum in memorie vechile cruciade, razboiul rozelor, cel de 100 de ani, cel de treizeci de ani, dar in egala masura si revolutia Commonvealth, in care biserica a avut fervente implicari.

Primele colonizari ale lumilor noi s-au facut prin razboaie purtate in numele crucii, colonizatorii fiind deopotriva imbracati in armura si in sutana. Cand statele maritime s-au cristalizat cu sprijinul crucii, civilizatiile de peste mari au fost sortite crestinizarii. Care a fost realizata asa cum se stie – barbatii cu sabia, iar femeile si copiii - cu crucea.

In epoca moderna, aparent fara vreo prea mare sustinere bisericeasca, societatea industriala, gigant energofag dispus sa se autodevoreze daca ramane fara hrana, a demolat zidului Berlinului ca modalitate de acces al civilizatiei occidentale catre pietele orientale de materii prime, inchinate religiei musulmane.

Lupta politica ce se duce in Romania dupa deschiderea granitelor din 1989, este purtata de fapt in numele unor grupuri religioase infiltrate in mediul economic si de acolo in cel politico-administrativ. Perena la rascrucea drumurilor comerciale est-vest si nord-sud, Romania se confrunta de doua mii de ani cu tendintele de hegemonie religioasa din toate cele patru vanturi. Vremelnice victorii si stapaniri in teritoriile romanesti au avut, pe rand, atat ortodoxia traditionala, catolicismul dar si mahomedanismul timpuriu.

Mai recent, au pus mana pe arma si neoprotestantii, care dogmaticii crestine ii opun misiologia derivata din sectologie. Niciodata suficient de puternici pentru a deveni arbitri intre marile blocuri religioase rasaritene si de apus, dar doritori de hrana, si-au urmarit expansiunea casa cu casa, familie cu familie, om cu om. Victorii importante au obtinut cand au trimis credinciosi in parlament si cand, traficandu-si influenta la cancelariile puternice, au primit promisiunea ca, sustinuti de presedintie, vor putea impune primul ministru.   

Disputele recente in legatura cu funeraliile lui Sergiu Nicolaescu aduc noi dovezi in sprijinul celor spuse mai sus. Biserica ortodoxa refuza acordarea serviciului divin la catafalcul celui disparut, familia indoliata forteaza fara succes taria dogmei apoi protesteaza mediatic, iar poporul de pe margine nu intelege nimic, casca gura, se mira si se manifesta cum stie!

Ceea ce am vazut nu a fost decat una dintre sarjele din razboiul prin care unii incearca sa modifice iar altii sa apere un tezaur spiritual. Cei ce vor invinge vor primi drept rasplata o tara.

Toti cei implicati ar nega existenta razboiului daca ar fi intrebati despre existenta lui. Dovada insa ca razboiul  religios se afla in curs o constituie totala lipsa de pe piata publica a oricarei stiri referitoare la ecumenism, deci la lipsa oricarui eveniment de natura a evidentia fratia intre culte. Poate ca ar exista ceva trend-uri de ecumenism, insa neinsemnate si neluate in seama, initiate de cei mici si slabi, care ar dori fratii cu marile religii, asa cum catelul din fabula vrea democratie in raport cu dulaul.

Dupa 1945, pentru a stinge razboiul religios mostenit, ideologia socialista romaneasca a favorizat in mod tacit ortodoxia, dar a tolerat si impus un ecumenism pe jumatate controlat de partid si jumatate sub cel al organelor de militie si securitate. Fireste ca prin controlul statal, mozaicul religios din Romania a fost aranjat potrivit obiectivelor politice si sociale ce promovau unitatea poporului. Lipsa de ecumenism religios a fost etichetata drept tentativa de dezbinare a poporului si prin aceasta s-a impus linistea pe taramul spiritualitatii religioase, iar batalia a fost curmata.   

Dupa 1989, liberalizarea spirituala a redeschis ostilitatile si a oferit unora dintre combatanti posibilitatea de a-si intari pozitia dominanta, iar celorlalti – de a-si lua revansa si averile inapoi. Un intreg arsenal de razboi a fost scos la iveala, destinat in primul rand adjudecarii pietei imobiliare ecleziastice si in al doilea rand, necesar transarii puterii de influenta asupra maselor de deserventi, enoriasi, aderenti si sustinatori. Revansarzii au adus cu ei nepasarea si au refuzat sa adape poporul insetat dupa trecerea prin pustie, ba mai mult, i-au luat si painea de la gura. Ceea ce a facut lumina asupra adevaratelor lor intentii.

Noii jucatori au reinceput ostilitatile mai intai prin gesturi de exhibare cu noi si noi lacasuri de cult - simboluri ale puterii, apoi prin declaratii publice dar mai ales prin mutarea razboaielor in justitie. Cel ce a reusit sa se faca placut magistratului a castigat. In general, in numele democratiei, biserica traditionala a pierdut.

Interesate sau nu, influentate sau nu, capeteniile tarii au dat mana libera capilor bisericii traditionale, dar au interzis armatei sa se amestece in razboi, cu toate ca pe umerii unora dintre slujitori, peste anteriu, a pus epoleti. Serviciile secrete nici atata sprijin nu acorda, cu toate ca directiile de informatii interne din SRI, in primii ani de  dupa infiintarea sa, au invocat atentatul la dreptul de liber serviciu spiritual al cetatenilor. Pentru ca, insa, nimeni nu a putut prognoza vreun castigator definitiv, din start structurilor informative nu li s-a permis sa intervina in razboi. Virgil Magureanu si succesorii nu au facut decat sa repete gestul prin care Iulian Vlad retrasese dispozitivele informative din Piata Palatului, preferand neutralitatea si perspectiva larga asupra celor ce se petreceau.

Ca atare, razboiul se desfasoara pe un front nevazut si din cand in cand publicul afla despre el dar nu il interpreteaza ca atare, aude de cate un armistitiu sau de incheierea unei batalii, de retrocedarea vreunei biserici cu tot cu comunitatea si proprietatile aferente, de caterisirea cate unui deservent sau de sanctificarea altuia.

Violenta razboiului se ridica la nivelul mizei sale - penetrarea la varful structurilor administratiei statului – presedintie, guvern, parlament si de acolo, influentarea politicilor generale.

Iata de ce, infrangerea cu arme politice a neoprotestantilor la alegerile locale din vara si la cele generale din aceasta iarna, a permis Bisericii Ortodoxe Romane sa numeasca primul ministru al Guvernului Romaniei in persoana ginerelui unui important stalp al ortodoxiei banatene. Prin acea victorie s-a reusit transarea conflictului si stabilizarea situatiei din tara pentru perioada cel putin a urmatoarelor cateva legislaturi. Alianta socialistilor cu conservatorii adversari ai formelor fara fond, dar mai ales cu liberalii, singurii care au reusit sa isi pastreze in titulatura partidului cuvantul “national”, pare sa fi ridicat in fata perdantilor un obstacol insurmontabil si sa le fi pecetluit soarta. Ca un facut, sloganele lor electorale in mod subit nu au mai fost preferate de alegatori si candidatii le-au ramas in afara arenei.

Asediul zidurilor de la Cotroceni nu va avea, sub acest aspect cel putin, semnificatii deosebite in urmatorii doi ani, dar, fatidic pentru invinsii din 2012, se va produce cu rezultate deja stiute! Lor le-au mai ramas doar doua sanse inaintea alegerilor prezidentiale: sa il converteasca pe candidatul adversarilor ori sa drapeze un om de-al lor in culoarea acestora si sa il substituie.

Ceea ce pe campul de lupta va fi dificil de realizat fara stirea santinelelor!

. 

Teapa FNI, reeditata de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (partea a 6-a)

.

Din seria “Statul tepar. Eu l-am slujit, iar el ma inseala!”

Teapa FNI, reeditata de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (partea a 6-a)

CNVM – o imensa structura bugetivora, propusa spre desfiintare

Denumirea de comisie sugereaza un grup de oameni alesi de o autoritate cu sarcina de a face ceva impreuna si de comun acord pentru binele colectiv. O comisie a Parlamentului Romaniei este si mai clar cu ce se poate ocupa. Iata insa ca nepasarea, prostia si lacomia, dar si somnolenta controlului cetatenesc au permis sa se nasca monstri cu zeci de capete si sute de tentacule, hraniti chiar la sanul banului public. Stapani pe banul public, acestia nu numai ca se indestuleaza pe ei insisi, dar ei mai hranesc de la bugetul public si o puzderie de capuse flamande, plescaitoare si dolofane.

Ma voi referi la CNVM, comisie de valori mobiliare aflata sub autoritatea Parlamentului Romaniei.

Ei lucreaza pentru stat, nu pentru populatie

Acolo nu este un simplu grup de oameni pusi sa faca ceva anume. Acolo sunt zeci de grupuri formate din sute de angajati, fiecare cu interese si sarcini specifice, din care unii ling cu pofta cate o felie a banului public, si din cand in cand, ca sa nu le vina greata, arunca felii din acesta peste gard, unde plescaie pofticioase capuse vesnic flamande.

Conducerii CNVM nu ii pasa de popor, ei cand dau socoteala, o dau catorva alesi ai poporului. Poporul este o tagma ce trebuie sa isi plateasca darile si-atat, ca sa aiba comisionarii cu ce sa hraneasca plescaitoarele de dincolo de gard. Conducerea este deasupra tuturor, este transpartinica, are referinte in fata carora paleste orice autoritate din tara. Ea hotaraste ce se face cu banul public, unde se distribuie, cand si cum, ca doar de aia a fost pusa acolo. Ea decide daca banul cetatenesc ramane in tezaur sau se intoarce catre cetatean.

Asa este si in cazul banilor pagubitilor de la FNI. Procesul s-a terminat in 2009 si de atunci comisionarii au reusit sa ii impiedice pe cei 132.000 de pagubiti FNI sa isi recapate propriii lor bani. Nu le-a fost usor, dar au fost sprijuiniti de capusile de dupa gard, carora, in acest scop, li s-au suplimentat ciozvartele si li s-a platit si comisioane de succes.

Sa vedem, pentru curiozitatea publica, cum si din ce este alcatuita o creatura cu asemenea realizari!

Ierarhiile  institutionale

Zeii

Mai intai, un presedinte, doi vicepresedinti si cativa membri constituie Comisia propriu zisa. Ei sunt la nivelul zeilor, au importanta si morga adecvata, au aparat de lucru propriu, ascensoare si masini de serviciu individuale, telefoane scurte pentru legatura cu omologii de la ANAF, Banca Nationala sau celelalte agentii ale statului.

Sub acestia atarna un adevarat etaj al coordonarii fiscale, cu nenumarate ierarhii, care incep cu o sumedenie de inspectori generali si directori generali, un secretar general si un director general executiv, un corp de control si se termina cu o camera arbitrala. Fiecare post are propria organigrama.

Sub acestia atarna etajul directorilor celor sapte directii, controlul intern, centrul de perfectionare si formare profesionala, compartimentul de relatii publice, cel al purtatorului de cuvant si al auditului intern, asimilate directiilor si conduse de directori. De asemenea, fiecare functie are organigrama distincta.

Subiect distinct: Directia Juridica!

Atrage atentia Directia juridica, cea condusa de d-l Eugel Popel. Domnia sa este directorul general executiv din a carui subordine mi-a parvenit minunatia de raspuns in doi peri prin care eram sfatuit sa imi iau gandul de la banii mei. Daca tot am chef sa incerc sa mi-i recapat, sa incerc executarea silita a lui SOV si a celorlalti debitori particulari, intrucat Emil Boc si Ioan Oltean au avut grija sa dea o lege prin care sa mi se ia dreptul sa pun in executare fata de CNVM decizia Inaltei Curti.

Este aceeasi directie juridica ce, constituita la randul ei din trei servicii si sase birouri de juristi, deci cam din 42 de juristi, a cerut sa fie externalizata reprezentarea impotriva impotriva pagubitilor FNI ce au deschis dosare executionale. Acelei directii juridica, cineva i-a aprobat derogarea de la prevederea legala si asa s-a ajuns ca  avocatii pagubitilor sa aiba drept adversari in fata instantei de incuviintare a executarii silite - un cabinet particular de avocati.

Ar trebui sa afle acela ce a aprobat deturnarea banilor, bani multi, mult mai multi decat sumele ce trebuiau platite pagubitilor, sa afle ca banul public trebuie economisit si nu aruncat capuselor plescaitoare si dolofane!

Schema in continuare: Structura de protectie interna!

Ca sa fie ca in filmele cu spioni, pe langa primele doua structuri interne – controlul intern si auditul intern - mai exista si o a treia – protectia interna! Care o fi sarcina deosebita a protectiei interne, avandu-se in vedere ca se subordoneaza direct celor 7-8 membri cocotati in varful CNVM? Ce ar trebui sa aibe de facut angajatii de la biroul de protectie interna, ca sa fie obligati sa dea raportul zilnic direct la varful piramidei, ocolind nenumaratele esaloane dispuse pana acolo pe scara ierarhica?

Sa fie cumva o structura menita a asigura contrainformativ activitatea si personalul CNVM, sau poate doar pe cei 7-8 membri numiti de Parlament? Impotriva cui? Are personalul CNVM inamici? Concurenti? Au dusmani cei sapte-opt comisionari ai parlamentului? Activitatea lor si a angajatilor CNVM are domenii clasificate? 

Imi amintesc ca, ajuns in 1993 intr-o structura teritoriala de protectie interna a unui serviciu secret, dupa ce o viata intreaga lucrasem intr-un alt profil pur si simplu serios, imi aduc aminte ca prima sarcina pe care am primit-o a fost una hazlie ce m-a facut sa rad in hohote! Acuma, doar amintindu-mi de acea sarcina si de morga sefului ce mi-o daduse, de ordinul lui de a consulta doar surse discrete, inca rad cu pofta. Primisem misiunea de a descoperi, in cadrul unei unitati teritoriale, care anume dintre cadrele active detineau masini de fabricatie straina! La patru ani de la deschiderea granitelor, toata lumea, dar si personalul militar incepea sa renunte la autoturismele Dacia si isi cumpara masini de fabricatie straina. Cineva de la conducere a vazut in asta un indiciu de amenintare la adresa securitatii tarii si i-a dat ideea vreunui sef de la Diviziunea de Protectie Interna sa il informeze pe Virgil Magureanu care sunt ofiterii ce se plimba in masini straine si ce marca are fiecare!

De aceea, similitudinea denumirii ma face sa ironizez si biroul de protectie interna din CNVM. Poate personalul acestuia verifica si informeaza cu privire la conduita si relatiile angajatilor, poate face propuneri de indepartare din posturi a celor care palavragind, conduc la desconspirari ale problematicilor fiscale cu care se lucreaza, sau a celor care au relatii apropiate cu presa ori cu persoane aflate in cazierele, evidentele, bazele de date sau indexurile fiscale ale CNVM. Poate fac filaje, interceptari, urmariri, identificari, aidoma unei agentii de detectivi particulari!

Sau poate angajeaza societati de detectivi pentru a executa toate aceste operatiuni! Adica externalizeaza anumite activitati, ca doar sunt la gura lazii cu bani!

Partea de executie

Credeti ca e gata organigrama? As! Mai urmneaza un etaj, cel al sefilor de servicii – vreo 32 la numar! Acestia, fireste, au dedesubtul lor inca un etaj – cel al sefilor de birouri, 64 la numar, iar sub aceasta faraonica piramida, urmeaza etajul functionarilor cu atributii de executie, pe acelasi nivel ierarhic cu secretarele, soferii, pompierii, femeile de serviciu, liftierele, electricienii, mecanicii, paznicii, lacatusii, tamplarii etc, etc, etc.

Una peste alta, aproape 1400 de angajati.

Este fara nicio indoiala ca cea mai mare parte dintre ei fac lucruri utile romanilor in cele 14 sedii din Bucuresti! Cu siguranta fiscalitatea romaneasca nu ar functiona la fel de bine fara contributiile specialistilor care lucreaza la CNVM!

Dar de aici pana la decizia varfului acestei institutii de a refuza sa puna in executare o decizie judecatoreasca definitiva si irevocabila care priveste in mod nemijlocit CNVM, este o cale lunga si greu de inteles!

Doar daca admitem ca rostul comisiei este altul decat cel evidentiat in declaratiile publice ale oficialilor de tot felul! 

.

Teapa FNI, reeditata de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (partea a 5-a)

.

Din seria “Statul tepar. Eu l-am slujit, iar el ma inseala!”

.

Teapa FNI, reeditata de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (partea a 5-a)

.
Conducerea CNVM - cercetata de procurori
.

.

.

Ca la CNVM lucrurile sunt necurate o demonstreaza nu doar actele abuzive de blocare a banilor pagubitilor FNI, nu doar raspunsuruile arogante date celor care isi cauta drepturile ce li se cuvin, nu doar bataia de joc fata de banul public prin externalizarea serviciilor juridice in conditiile in care legea interzice aceasta!

Oamenii sistemului

Lucrurile necurate ies la iveala si cand te uiti prin trecutul profesional al celor care, numiti de parlament sa gestioneze valori publice, isi neglijeaza menirea si se pun la dispozitia altor stapanitori, particulari, ce nu mai sunt de data aceasta simle capuse plescaitoare si dolofane, ci adevarate pompe de vid care s-au infiintat anume pentru a suge finantele nationale.  

Slugarnicia fata de capitalul privat a comisionarilor de la CNVM, cu siguranta nicidecum dezinteresata, s-a vazut la lumina zilei cand dupa ce procurorii au luat-o la intrebari pe sefa comisiei Gabriela Anghelache, au pus-o sub invinuire pentru un lung sir de fapte savarsite in calitatea sa de gestionar al banului public.

Hotiile la drumul mare

Surse ce doresc sa isi pastreze anonimatul relateaza cu voce scazuta ca doamna respectiva, cadru didactic respectabil de altminteri la Academia de Studii Economice, a cazut prada tentatiilor venite de pe piata privata de afaceri cu petrol din partea unor grupuri infractionale si a nu numai ca a inchis ochii la furturile din patrimoniul statului, dar a mai si intocmit documente justificative false pentru a acoperi cele petrecute.

Gabriela Anghelache, probabil ulterior scoasa de sub urmarire, nu a fost singura pusa sub acuzare sub invinuirea de sprijinire a unui grup infractional. Odata cu ea, anchetatorii au mai pus sub acuzare si alti angajati din conducere CNVM. Este vorba despre vicepresedintele Paul Miclaus, Victor Eros, comisar general in cadrul aceleasi institutii, amandoi acuzati de favorizarea infractorului si de aderare la un grup infractional organizat. Impreuna cu cei trei a mai fost pusa sub acuzare inca o vicepresedinta a CNVM - Irina Popovici, acuzata de fals intelectual, favorizarea infractorului si aderare la un grup de criminalitate organizata, dar si Elena Albu, sefa Corpului de Control al CNVM, acuzata si ea de favorizarea infractorului.

Despre ce dosar poate fi vorba? Ce grup infractional a putut corupe atatia comisionari ai poporului reprezentat de Parlament? Este vorba de un dosar in care conducerea Rompetrol, formata din Dinu Patriciu, Richard Colin Hart si Phillip Stephenson, a fost acuzata de manipularea bursei de capital in aprilie 2004. Cu acea ocazie, in dosar au fost puse sub invinuire un numar de 19 persoane, cauza fiind deja disjunsa pe masura ce au iesit la iveala noi si noi faptuitori, noi si noi fapte.

Fara concluzii

Acestia sunt oamenii ce au apelat la Emil Boc si Ioan Oltean sa dea o lege care sa blocheze returnarea banilor catre pagubitii FNI. 

Teapa FNI, reeditata de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (partea a 4-a)

.

Din seria “Statul tepar. Eu l-am slujit, iar el ma inseala!”

Teapa FNI, reeditata de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (partea a 4-a)

Acum, cand CNVM a depus armele in fata cererilor indreptatite ale pagubitilor, obligata de titlurile executorii emise de instanta judecatoreasca suprema din Romania, si a inceput sa returneze banii pagubitilor FNI, se impune a se studia putin aceasta agentie a statului.

Nu de alta, dar e bine ca, in folosul viitorimii, sa ramana lucrurile ce nu trebuie sa se mai intample. Acelea  care nu trebuie sa mai stimuleze abuzul statului impotriva cetateanului sau, hotia si furtul din buzunarul celui din urma, indiferent daca mediul politic de la un moment sau altul opteaza pentru un stat social sau pentru un stat potrivnic omului de rand.

Asadar, avem in fata doua imagini pentru doua sigle: cea a FNI si cea a CNVM.

.

.

Simtim deja ca la vederea ambelor sigle avem o strangere in stomac.

Prima imagine o asociem cu statul roman implicat in propaganda “Dormi linistit, FNI lucreaza pentru tine”, prin care banii familiei fiecaruia, investiti pentru un trai mai bun, au fost de fapt folositi timp de 10-15 ani.

A doua imagine o asociem tot cu statul roman implicat prin Emil Boc si Ioan Oltean in blocarea acestor bani si in refuzarea platii nu numai de bunavoie, dar chiar si la somatia executorului judecatoresc. Cei doi au dat o lege care sa permita blocarea banilor.

Ambele imagini aduc in atentie titulatura de NATIONAL, parand a 

reprezenta natiunea si a fi imputernicitele sale: FOND NATIONAL si AGENTIE NATIONALA. 

In fapt, ambele imagini induc in eroare.

Entitatile ce se ascund in spatele acestor imagini de sigle nu sunt si nu au fost nationale. Ele nu au fost si nu sunt ale natiunii, nu au fost create de aceasta si nici macar folosite de ea sau in folosul ei. Nici fondul, nici comisia, nu au aparut pe baza unitatii de limba, teritoriu, viata economica și factură psihica ale culturii romanesti.

Le-au creat, condus si folosit strainatatea, ba cea de la rasarit, ba cea de la apus, fie in perioade in care Romania incepea sa isi piarda independenta, fie dupa ce si-a pierdut-o in intregime.

Entitatile ascunse in spatele celor doua imagini de sigla sunt cu totuol si cu totul private si deloc nationale, ele au apartinut doar grupurilor ce le manipuleaza din spate si isi disputa obiectul lor – banii populatiei. Pe de o parte, grupul estic reprezentat de SOV si pe de alta parte grupul de vest, condus de fostul premier.

Disputele est-vest ce inca se resimt pe teritoriul romanesc, razboiul lor la noi acasa, a fost in primul rand pentru pusculitele romanilor. 

S-a stiut ca in 1989 romanii aveau stransi bani buni, isi faceau concedii, isi cumparau masini si mobila in casele cu chirii modice, iar restul il puneau la ciorap.

Primul care a stors bani buni de la romani, in mod cinstit insa, bani contra case, a fost Petre Roman, care le-a oferit sa isi cumpere locuintele la preturi mici. Asa s-a intamplat ca Romania a ajuns tara cu cei mai multi proprietari imobiliari din lume. In 1995, desi Roman plecase de mult de la guvern, si eu mi-am cumparat locuinta cu banii jos, platind trei salarii ale sotiei mele.

Urmatorul care a stors restul agoniselii romanilor au fost Ioan Stoica, prin operatiunea Caritas. Pare ca Stoica a fost marioneta unor grupuri romanesti, in buzunarele carora au ajuns banii a cca 400.000 de romani pagubiti.

Cel din urma ce a poftit la banii romanilor, atarnat la capatul unor sfori trase de peste hotare, a fost SOV. Dupa doar doi ani de la prabusirea zgomotoasa a minciunii Caritas, a demarat afacerea similara FNI avand complice chiar statul ce ar fi trebuit sa ii interzica aparitia. Complicitatea statului a dovedit-o chiar el cand s-a obligat ca prin intermediul Casei de Economii si Consemnatiuni, în cazul falimentului afacerii conduse de SOV, să despagubească investitorii acestuia cu suma depusă initial. Dupa patru ani de afaceri facute brat la brat de catre stat si SOV, FNI a fost falimentat, lasand cu ochii in soare alti peste  300.000 de investitori pagubiti.

Nu insa si pe beneficiarii de pe alte meridiane. Aceia si acum isi mai numara banii si se uita catre zona araba, unde spera ca dupa instalarea de guverne marioneta, sa infiinteze noi fonduri “nationale” de investitii.

Cand sforarii din strainatate au pierdut batalia politica in Romania si imediat dupa aceea - si pietele financiare pe care le dominasera copios dupa 1989, si-au abandonat soldatii in mainile adversarilor, lasandu-i sa faca puscarie in temnitele romanesti.

Parea ca s-a terminat cu inselatoria!  Ei, as!

Locul gol a fost rapid ocupat de jucatori noi, bine antrenati, platiti din banul public, deci acoperiti chiar in institutiile financiare ale guvernelor. Sarcina lor era sa produca bani pentru stapanitorii de pretutindeni, fara niciun resentiment. Una din sursele bune au fost sumele pentru despagubirile datorate pagubitilor FNI. Ei sunt bine ascunsi acolo si isi fac bine treaba pentru care au fost angajati.

In fruntea noilor actori si a institutiilor de acoperire au fost pusi oameni de incredere, carora sa nu le pese de suferintele populatiei. Nu a contat ca in momente diferite ale carierei lor, procurorii au apreciat ca unii au savarsit fapte penale si i-au trimis in judecata grupuri-grupuri.

Nu a contat ca presa si justitia a demascat comuniunea lor cu grupuri interesate situate in afara granitelor, straine de dorintele romanilor. 

Nu a contat nimic, ei si-au vazut de afaceri in favoarea stapanilor, multumiti ca primesc de la acestia comisioane grase, camuflate in salarii lunare de zeci de mii de euro, platite cu banii publici proveniti din taxe si impozite. 

.

Teapa FNI, reeditata de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (partea a 3-a)

.

Din seria “Statul tepar. Eu l-am slujit, iar el ma inseala!”

Teapa FNI, reeditata de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (partea a 3-a)

.

.

Iata ca si televiziunile tin partea pagubitilor de la FNI care executa silit CNVM pentru a-si recupera sumele de bani investite in urma cu 10-15 ani! 

Televiziunile trec de partea napastuitilor si demasca intarzierile in afectuarea platilor. Mai mult, televiziunile ii determina pe sefii de la AVAS si de la CNVM sa recunoasca faptul ca pana si ultimul investitor isi va recupara banii!  

Cateva zeci de telefoane pe care le-am primit in seara primei zile in care am facut public demersul meu de modificare a Legii 116 din iunie 2011, cea care impiedica finalizarea executarii silite a CNVM de catre pagubitii FNI din dosarul penal 24632/3/2006, mi-au confirmat faptul ca pagubitii, carora statul le este indatorat cu acele sume de bani, sunt atenti la cele ce se intampla cu drepturile lor, adopta atitudini  in consecinta si reactioneaza ca atare!

Este binevenit sprijinul mediatic oferit de un post important de televiziune intr-o emisiune de stiri in care persoane autorizate de la AVAS si de la CNVM au iesit si au anuntat doua lucruri foarte importante, indelung  asteptate:

-          ___ faptul ca sumele de bani cuvenite fiecarui pagubit cresc pe zi ce trece intrucat li se adauga rata inflatiei dar si dobanda aferenta.

-          ___ faptul ca returnarea banilor se va face neintrerupt, pana cand ultimul pagubit va intra in posesia drepturilor ce i se cuvin.

Iata ca la 12 ani dupa prabusirea FNI de catre chiar actionarii sai, la 6 ani de cand Tribunalul Bucuresti a admis cererile investitorilor de a se constitui parti civile in dosarul penal, la trei ani de la obtinerea titlurilor executionale, in sfarsit mass media anunta vestea cea mare: PAGUBITII  ISI  POT  PRIMI BANII !

Trebuie, pentru asta, daca nu si-au permis sa angajeze un avocat, sa trimita o cerere la CNVM, pe strada Foisorului nr. 2 din Bucuresti, astfel incat sa fie luati in evidenta si in ordinea in care vor fi chemati, sa se prezinte la aceasta adresa pentru a fi condusi la casieria unitatii.

Iata ca ani intregi de deznadejde si de asteptare capata astazi o rezolvare fericita!

Iata ca drepturile investitorilor sunt respectate in sfarsit!

Iata ca CNVM isi arata latura sa umana si renunta sa mai indeplineasca ordine ale unora ce s-au opus efectuarii platilor catre pagubiti!

Iata ca s-a facut dreptate!!!

.