Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

joi, 25 iunie 2015

Nou: reintroducerea pensiilor militare, pe ordinea de zi a Senatului



avocatnet.ro
Reintroducerea pensiilor militare, pe ordinea de zi a Senatului. Ce pensii ar putea primi militarii si politistii?

Militarii si politistii ar putea beneficia din nou de pensii ocupationale, conform unui proiect de act normativ aflat in prezent pe ordinea de zi a Senatului, dupa ce acestea au fost scoase in 2011. Daca parlamentarii vor adopta proiectul de lege initiat de Guvern, pensiile militare vor fi reintroduse din 2016.
 25 Iunie 2015
Proiectul de lege privind pensiile militare de stat a fost aprobat de Guvern in luna aprilie si apoi a fost trimis Parlamentului, pentru a intra in procedura de dezbatere. In prezent, documentul se afla la Senat, unde -- dupa ce a trecut pe la comisii -- figureaza pe ordinea de zi a sedintelor in plen si este propus pentru adoptare.
De prevederile proiectului ar urma sa beneficieze, de la 1 ianuarie 2016, atat militarii sipolitistii, cat si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare. In principiu, aceste categorii de persoane vor putea sa primeasca pensie de serviciu, pensie de invaliditate si pensie de urmas.
"Sistemul pensiilor militare de stat acopera riscurile activitatii specifice sistemului de aparare, ordine publica si securitate nationala, interzicerea sau restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati din Constitutia Romaniei, precum si pierderile de venituri datorate invaliditatii, batranetii sau decesului", scrie in propunerea de act normativ.
Mai exact, daca proiectul va trece de Senat si de Camera Deputatilor, se va reveni, practic, la situatia de dinaintea intrarii in vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Asta deoarece actuala lege a pensiilor a abrogat la 1 ianuarie 2011 vechea lege a pensiilor militare de stat.
Pensia de serviciu va fi pentru limita de varsta, anticipata sau anticipata partiala
Pensia de serviciu pentru limita de varsta va putea fi obtinuta, potrivit proiectului, de catre militarii, politistii si functionarii publici cu statut special care implinesc varsta standard de pensionare. In plus, acestia vor trebui sa aiba si o vechime efectiva de minimum 25 de ani, dintre care cel putin 15 sa fie vechime in serviciu.
Varsta standard de pensionare va fi de 60 de ani, insa la aceasta se va ajunge prin cresteri treptate. Astfel, primele persoane care se vor pensiona pentru limita de varsta la 60 de ani vor fi cele nascute in ianuarie 1970. Persoanele nascute in octombrie 1959, de exemplu, vor atinge varsta de pensionare in ianuarie 2016, adica la 56 de ani si trei luni.
Pensia de serviciu anticipata va fi acordata celor care au vechime de 25 de ani (dintre care cel putin 15 vechime in serviciu), daca mai au cinci ani pana ating varsta standard de pensionare, in situatiile urmatoare:
  • sunt trecuti in rezerva sau au incetat raporturile de serviciu dupa reorganizarea unor unitati si reducerea unor functii din statele de organizare (dar si pentru alte motive);
  • sunt trecuti in rezerva sau direct in retragere ori au incetat raporturile de serviciu dupa clasarea ca inapt/apt limitat pentru serviciu de catre comisiile de expertiza medico-militara.
Aceleasi situatii vor putea sta la baza acordarii pensiei de serviciu anticipata partiala, insa, in acest caz, va fi necesara o vechime efectiva de minimum 20 de ani, dintre care cel putinzece ani vechime in serviciu.
Daca la momentul trecerii in rezerva/retragerii sau incetarii raporturilor de serviciu militarii, politistii si functionarii publici cu statut special vor avea o vechime de cel putin 25 de ani(dintre care 15 vechime in serviciu), acestia vor obtine pensia pentru limita de varsta cu reducerea varstei de pensionare, in functie de conditiile de munca. De exemplu, pentru sase ani lucrati in grupa a II-a de munca, reducerea va fi de un an, iar pentru sase ani lucrati in grupa I - de trei ani.
Important! Conform amendamentelor facute de senatori la forma initiala a propunerii legislative, baza de calcul pentru stabilirea pensiei militare va fi o medie a tuturor veniturilor brute in sase luni consecutive. Aceasta perioada de sase luni va putea fi aleasa de beneficiar doar din ultimii cinci ani de activitate.
Pensia de invaliditate se va acorda pentru accidente sau boli, indiferent ca au sau nu legatura cu serviciul
La fel ca in cazul sistemului public de pensii, militarii, politistii si functionarii cu statut special vor putea sa obtina o pensie de invaliditate.
Astfel, vor avea dreptul la pensie de invaliditate cei care si-au pierdut total sau cel putin jumatate din capacitatea de munca din cauza:
  • accidentelor de munca sau a unei boli contractate in timpul si din cauza indeplinirii serviciului, tuberculozei, neoplaziilor, schizofreniei, SIDA;
  • accidentelor sau bolilor care n-au legatura cu indepinirea serviciului.
Pensia va fi determinata, conform Proiectului de lege privind pensiile militare de stat, in raport cu gradul de pierdere a capacitatii de munca. Invaliditatea de gradul I va fi cea caracterizata de pierderea totala a capacitatii de munca si a celei de autoingrijire, iar invaliditatea de gradul II - pierderea totala a capacitatii de munca, dar cu pastrarea celei de autoingrijire. Invaliditatea de gradul III va fi cea caracterizata prin pierderea a doar jumatate din capacitatea de munca.
"Evaluarea capacitatii de munca, in vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face de catre comisiile de expertiza medico-militara de pe langa spitalele din sistemul de aparare nationala, ordine publica si securitate nationala", prevede documentul amintit.
Dupa examinarea clinica si analizarea documentelor medicale ale solicitantului, comisiile de expertiza vor emite decizii de incadrare in grad de invaliditate, cu avizul comisiei centrale de expertiza a Ministerului Apararii, Ministerului Afacerilor Interne si Serviciului Roman de Informatii, dupa caz.
Decizia de incadrare in grad de invaliditate va fi emisa in 45 de zile de la inregistrarea cererii si va fi comunicata solicitantului in cinci zile de la emitere.
Atentie! Cei care si-au pierdut capacitatea de munca din cauza unor accidente/boli care n-au legatura cu indeplinirea serviciului vor primi pensia de invaliditate doar daca au vechime in serviciu.
Pensia de urmas, acordata copiilor si sotului supravietuitor
In ceea ce priveste pensia de urmas, propunerea legislativa aflata la Senat dispune ca aceasta se va cuveni copiilor si sotului supravietuitor.
"Pensia de urmas se cuvine copiilor si sotului supravietuitor, daca sustinatorul, la data decesului, era pensionar sau indeplinea conditiile pentru obtinerea unei pensii militare de stat", este mentionat in proiect.
Copiii vor avea dreptul la aceasta pensie pana la 16 ani sau, daca isi continua studiile, pana la terminarea acestora, dar nu peste varsta de 26 de ani. De asemenea, pensia de urmas va fi acordata copiilor pe toata durata invaliditatii, indiferent de grad, daca aceasta a intervenit pana la 16 sau 26 de ani, dupa caz.
Sotul supravietuitor va primi pensia de urmas de la momentul atingerii varstei standard de pensionare, in conditiile in care durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani. Cealalta conditie pentru acordarea dreptului va fi ca sotul supravietuitor sa nu realizeze venituri pentru care asigurarea este obligatorie sau, daca realizeaza, acestea sa fie mai mici de 35% din castigul salarial mediu brut.
Pensia de urmas va mai fi acordata sotului supravietuitor daca, de exemplu, decesul sotului sustinator a fost cauzat de un accident de munca sau o boala contractata in timpul si din cauza indeplinirii serviciului.
Daca sotul supravietuitor nu indeplineste conditiile necesare, acesta va primi pensia de urmas timp de doar sase luni, in cazul in care nu realizeaza venituri sau acestea sunt mai mici de 35% din castigul salarial mediu brut.
Important! Proiectul de lege prevede ca pensiile militarilor, politistilor si functionarilor cu statut special stabilite in baza altor acte normative vor putea fi recalculate. In urma recalcularii, daca va fi cazul, va fi pastrata pensia care are cuantumul mai avantajos.


marți, 23 iunie 2015

Nota privind discutiile purtate intre Alex Younger, director MI6 si Eduard Hellvig – director SRI



Nota
privind discutiile purtate intre Alex Younger, director MI6 si Eduard Hellvig – director SRI

Bucuresti, 22 iunie 2015
fragment



 












- … Desi rezervistul Dv a afirmat in publicistica sa ca bunastarea materiala actuala a poporului britanic se fundamenteaza pe aductiunile de resurse din coloniile detinute de coroana in secolele trecute, dupa anumite analize, noi privim cu simpatie situatia sa si avem motive sa il consideram un unicat din mai multe puncte de vedere.
Aspectele autobiografice deja publicate pe blogurile sale sunt reale in proportie de 85 la suta si avem motive sa credem ca vor avea acelasi grad de credibilitate si noile dezvaluiri pe care probabil le va face in continuare despre situatia sa locativa delicata, despre evenimentele care i-au marcat – unele in mod brutal - viata personala si familiala dupa data de 1 martie 1998, despre problemele sociale si juridice care i-au fost fabricate dupa acea data, despre problemele de aceeasi factura, fabricate si aflate in derulare la aceasta ora la adresa parintilor sa septuagenari.
- Rezervistul in discutie nu merita atata atentie in cadrul acestei intalniri. La data pe care ati mentionat-o, el a parasit la cerere unitatea de protectie interna pentru a se intoarce la vechiul loc de munca de aparare a unitatii si integritatii teritoriale a Romaniei. Sigur ca nu au putut fi sterse in intregime resentimentele catorva fosti colegi dintre cei ce au suferit  de pe urma activitatii sale profesionale de protectie interna si ma refer aici la grupul ce a sustras din arhiva de la Timisoara dosarul fostului director SRI Virgil Magureanu. Cele petrecute cu bunicul si tatal sau in regimul comunist au fost reparate prin aducerea sa in cadrul organului informativ al acelor vremuri si preluarea si pastrarea lui in SRI pana la dispozitia de disponibilizare colectiva dinaintea aderarii. Superiorii sai care au creat acele probleme au fost indepartati in majoritate din serviciu, dar este posibil sa se fi reintalnit in cadrul ONG-ului ce reuneste personalul de rezerva. De asemenea, este posibil ca nu toate informatiile dovedite a fi false, care il privesc, sa fi fost radiate din baza de date si pe anumite segmente sa produca efecte si la aceasta ora. Insa activitatea sa on-line, de promovare a intelligence-ului in mediul virtual se afla sub control si stim ca nu ridica probleme deosebite.

- Sunt de apreciat cele ce le spuneti, discutia despre el se poate opri aici, insa ce se va intampla daca din cauza abtinerii serviciului de a-l proteja pe el si pe familia lui in mod eficient, se vor inregistra evolutii regretabile pentru rezervist? Totusi, el si-a servit tara si un cliseu lipsit de recunostinta din partea tarii fata de un ofiter de intelligence poate aduce prejudicii de imagine in mai multe puncte. Este o preocupare ce domina si mediul de protectie interna din MI6, intrucat experienta britanica de intelligence se bazeaza in primul rand pe sectorul de rezerva. Noi cunoastem atat faptul ca Revolutia Romana a izbucnit in anul 1989 in seiful acestui ofiter, cat fi faptul ca el considera acest aspect drept motiv pentru retorsiunile la care a fost supus inclusiv in perioada in care a fost ofiter activ, dar mai ales dupa ce a fost disponibilizat…

.

duminică, 21 iunie 2015

Un tradator se destainuie


Un tradator se destainuie



-Interviu realizat de Victor Roncea cu Victor Stanculescu -

MESAJUL KGB, PRIMIT LA BALATON, IN UNGARIA

Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare (n.r. – generalul Victor Stănculescu şi-a petrecut vacanţa din vara lui 1989 la Balaton, în Ungaria). El a venit apoi cu Karpati, care era atunci şef al MSt-M ungar. (…)  A mai venit atunci şi şeful Direcţiei de construcţii a lor, care, săracu’, a şi murit înecat în mare după scurt timp. Şeful acela de la KGB ocupa o zonă mai mare, nu putea să fie numai al Ungariei, era prea puţin pentru importanţa pe care o avea. Cred că acoperea zona Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi probabil şi pe noi. (…)
La Balaton s-a discutat altceva: Ce facem, că soarta comunismului este pecetluită! Şi dădea exemplul lor că, încă din 1954, au încercat reforma, dar noi am stat deoparte, că atunci când a fost presiunea pe Cehoslovacia iar am stat deoparte, că românii au o tradiţie în a nu accepta sistemul sovietic ca atare, să ne comande, şi prin urmare va fi greu să pătrundă în România ideile lui Gorbaciov. El era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. Or, acum era altceva, era adevărata reformă a sistemului. Cam asta a fost tema.
El părea să spună că regimul în sine, şi al lor, şi al nostru, nu e bun. Asta s-a discutat. El tot repeta: «În ‘54 nu v-aţi băgat, în 1968 nu v-aţi băgat, dar neutralitatea asta ar trebui acuma să fie reconsiderată şi să gândim împreună ce să facem. Regimul începe să slăbească şi societatea nu va aştepta. Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi». (…) Probabil că se întrevedea un rezultat prin Gorbaciov. Mai pe româneşte, concluzia era că de data asta Gorbaciov va sparge băşica.”

“COŞUL CU FRUCTE” AL ATAŞATULUI MILITAR UNGAR
Aradi vorbea româneşte perfect, am discutat cu el de câteva ori, mi-a povestit cum a trăit în România şi cum a ajuns apoi în Ungaria. L-am simpatizat. Mi-am dat seama că vrea să afle mai mult despre noi, ştiam că are nevoie să obţină anumite informaţii, i-am dat exact ce ştiam că avea nevoie să obţină, nu i-am dat nimic în plus, care să penetreze în interior. Aveam destule variante pentru străini, să le dau ce voiam eu, nu ce voiau ei.
Aradi a spus: «Domnule general, ce facem mai departe?». «Ce să facem?» – zic. «Păi, mi s-a spus că s-a discutat cu dvs. în trecut… Trebuie să ne unim ca să ieşim din această încurcătură care se cheamă boala comunismului.» Şi eu i-am răspuns: «Măi, Aradi, ce putem să facem noi? Să aşteptăm, că n-avem cum să începem noi doi, suntem prea jos. La Ialta cei doi au hotărât ce vor face cu Europa. Se vor întâlni din nou ca să hotărască. După aia vine rolul oamenilor care să facă operaţia în sine. Asta trebuie făcut. Să vedem. Nu pot să garantez la ora actuală că vom reuşi numai noi doi. Eventual, tu ai legătura pe o parte, eu am legătura pe altă parte. Ce facem? Tu ştii că şi la tine, şi la noi toată lumea este cu ochii pe ăştia care suntem de origine burgheză».
A fost o discuţie care, în primul rând, nu a fost înregistrată, sigur, că nu aveau cum, pentru că eu controlam biroul periodic, să nu-mi apară ceva. Şi în al doilea rând, nu a existat nici un schimb de documente, lucru care ne-a ferit de orice încurcătură.”

AMENINŢAREA LUI GORBACIOV 
Două momente îmi aduc aminte. Primul, atunci când a venit Gorbaciov în România. Am aflat că a fost scandalul ăla mare între Gorbaciov şi Ceauşescu, s-au contrat foarte dur. Ceauşescu i-a reproşat lui Gorbaciov că distruge comunismul. Când a plecat la Moscova, Gorbaciov îi spune secretarului- adjunct cu propaganda de la ruşi, nu-mi amintesc acum exact numele, îi spune: «Acest Ceauşescu va termina rău!».(…) Noi am avut mai multe întâlniri cu sovieticii.
Ultima a fost cu Tratatul de la Varşovia, în 1989. Această întâlnire a lui Gorbaciov la Bucureşti cu Ceauşescu a fost prilejuită de întrunirea Tratatului de la Varşovia. Practic era întâlnirea noastră, a militarilor, iar delegaţii militari au comentat. (…) Atunci mi s-a spus clar: «Ciocnirea a fost extrem de dură!».
Eu am undeva notat numele acelui secretar cu propaganda care a transmis informaţia, pentru că m-a frapat ameninţarea lui Gorbaciov.

VARIANTELE SCHIMBĂRII LUI CEAUŞESCU
Cei de la Securitate aveau semnale din exterior, în primul rând, şi bineînţeles că ambele zone, Estul şi Vestul, se puseseră de acord şi lucrează prin oamenii lor de aici. Tot ei mi-au spus că s-au intensificat acţiunile lor la noi în ţară. (…) Mai era apoi cel care se ocupa de problemele administrative ale Securităţii şi apoi, după decembrie, a fost pus la Poliţie. El mi-a spus că îndepărtarea lui Ceauşescu se va produce la sfârşitul anului, iar acţiunea va fi a partidului. Aşa se explică de ce aşteptam Congresul ca moment al schimbării. (…)

Pentru a scăpa, trebuia să-l debarcăm pe Ceauşescu. Securitatea ştia asta şi de aceea nu voia să se bage, pentru că nu ştia cine câştigă.
Ei au aşteptat până în ultimul moment, şi asta i-a costat. A doua variantă. V-am spus: era exclusă o revoltă a populaţiei. Această variantă exista doar în planurile sovietice, care gândeau în termenii marxişti, ai maselor. Ceauşescu a fost nuca tare în jocul puterilor. O mare parte din violenţele de la noi s-au datorat faptului că Ceauşescu a fost nuca tare pe care nu o puteau sparge cu aparatul de partid.
S-a certat cu Gorbaciov, s-a certat şi cu Bush sr, i-a jignit. Cu Bush mai puţin, dar lui Gorbaciov i-a spus mai multe şi mai dure, acuze grave, care au generat răzbunări.(…) Sus, la nivel înalt în partid, existau cei care îşi dădeau seama că economia se duce. În aceste condiţii au început să aplece urechea la sovietici. Cea mai uşoară scuză era că a pus Ceauşeasca mâna pe putere. Aceasta a fost un fel de mască, de aparenţă pentru cauzele mai grave.

ŢINTA: SECURITATEA
Eram prieten cu ataşatul militar american la Bucureşti. Vă rog să nu-i daţi numele. Am fost la el, la reşedinţa lui, de mai multe ori, inclusiv cu ataşatul militar francez, care stătea pe Dorobanţi (…); informaţia mi-a dat-o americanul. «Fii atent, ai grijă că Securitatea trebuie să dispară!» Îmi pare rău că nu pot să vă dau amănunte mai precise, pentru că pe unele le-am uitat, pe altele am vrut să le uit. Atunci, imediat, aveam nevoie de un interlocutor ca dvs. Acum îmi este greu să-mi amintesc lucruri pe care am vrut să le uit.


SPRIJIN IUGOSLAV -  Vă ajutăm, dar ne daţi Banatul!
La Timişoara, când a venit consulul iugoslav la Comitetul Judeţean de Partid, n-am fost prezent la discuţie, dar mi s-a spus că era foarte deranjat că este împiedicat să-şi îndeplinească misiunile. El îşi oferise ajutorul, chipurile, dar ajutorul era Banatul, vă ajutăm, dar ne daţi Banatul. Doi: am aflat mai multe date de la băieţii de la Securitate, cum a fost cu evenimentul care a inflamat fitilul de la Tökes, că asta a fost, un fitil, care a ars mai bine sau mai prost, dar a fost folosit. Veneau agenţii acolo, veneau şi plecau în schimburi.
Voiau să ştie cum decurge acţiunea, ca să poată să ducă mai departe, să împrăştie vestea şi să declanşeze acţiunea în oraş. Erau foarte mulţi străini. Au spus că au venit foarte mulţi bărbaţi în maşină, în excursie, fără nici o femeie sau copil. Domne, zic, chiar aşa?! Pe vremea aia nu eram familiarizaţi cu fenomenul gay. Ca militar, eram printre primii care îşi puteau da seama că ăştia au venit cu misiune, n-au venit să se plimbe. (…) Au fost prinşi nişte străini. Nu se ştie ce este cu ei. Erau cu documente de tranzit sau de concediu.
Când îi întrebau, ei răspundeau că li s-a comunicat că Timişoara este cel mai vechi oraş din Europa unde s-a introdus iluminatul cu gaz, tramvaiul şi nu ştiu mai ce.


“TRĂDAREA” LUI MILEA
Milea a făcut un gest care văd că nu este înţeles. Pe 22 dimineaţă, Milea a ieşit în stradă la trupe şi le-a spus: «Măi, vedeţi, nu care cumva să trageţi!», după ce noaptea trăseseră la ordinul lui şi omorâseră oamenii de la Universitate. Milea era însoţit de aghiotantul de la Direcţia a V-a a Securităţii. Până a ajuns sus, bineînţeles că tovarăşul a aflat de «trădarea» lui Milea. Imediat ce a venit sus, i s-a dat ultima lovitură. (…) Trebuie să se înţeleagă faptul că, în acel moment, cei doi, Ceauşescu şi Milea, rămăseseră izolaţi.
Activiştii de partid fugeau ca potârnichile, Securitatea nu mai executa ordinele, Ceauşescu nu-l mai avea decât pe Milea pentru continuarea acţiunii de noaptea. La ora 9:00 toate coloanele de blindate erau în mişcare, iar la ora 10:00 am găsit coloana de la Mihai Bravu intrată deja pe Olteniţei şi cobora pe Dealul Viilor. Urma un măcel, pentru că ăştia de la Mihai Bravu făceau instrucţie şi erau unitate de elită. Milea s-a dus sus, la etaj, a cerut pistolul şi s-a sinucis. A fost momentul ultim.


ISTORIA PICIORULUI ÎN GHIPS
Ceea ce este important constă în faptul că în 1989 eu eram deja convins că România trebuie să scape de Ceauşescu şi că eu însumi pot face ceva. Acest gând a fost foarte puternic în avion, când mă întorceam de la Timişoara. Atunci m-am gândit pentru prima dată că pot face chiar eu ceva şi pot fi eu alesul, ca să zic aşa. (…) În avionul care mă aducea la Bucureşti de la Timişoara m-am gândit că nu trebuie să mai aştept de la alţii, ci trebuie să o fac eu.
Gândul meu a fost să mă duc acasă, să mă informez de ce se întâmplase la Bucureşti în lipsa mea şi apoi să merg la minister pentru a organiza ceva. Apoi evenimentele au luat alt curs. (…) M-am gândit să repet cumva figura de la Timişoara, să nu mă duc în faţă, să întârzii cât mai mult prezenţa mea acolo, unde mi se cerea. Eu am răspuns mai întâi că mă duc la minister. Şi mi se spunea: Nu, vino încoace, la CC! Discuţia a fost şi cu Milea, şi cu ofiţerul operativ pe minister. (…)
Atunci a fost ideea, care n-a fost a mea, a fost a soţiei mele, care mi-a strigat la un moment dat: «Îţi dau cu o vază de cristal în cap şi te bag în spital». şi de aici mi-a venit ideea de a mă duce la Spitalul Militar şi să mă imobilizez cumva.

FUGA CU ELICOPTERUL A CEAUŞEŞTILOR
Ceauşescu mi-a spus: «Milea a fost trădător, te-am chemat ca să preiei comanda Armatei, vezi unde sunt trupele care am ordonat să vină în piaţă să împrăştie mulţimea». S-a exprimat apoi ca în Biblie: «Mergeţi şi opriţi», astfel încât eu am putut interpreta dacă să opresc mulţimea sau trupele. Aşa am înţeles eu. (…) M-am dus la Tufan şi am oprit cele două coloane blindate care veneau. După aceea am coborât şi i-am spus că o să vină, că o să sosească şi că ar fi bine să nu rămână în sediu, pentru că este periculos. Va fi o acţiune sângeroasă în piaţă şi nu e bine să fie prezent. (…)
Urmau să sosească ăia pe care îi chemase Milea şi care trebuiau să măcelărească mulţimea. Că ăsta era ordinul lui. Şi atunci mi-a venit ideea: Dar dacă ăsta fuge pe unul dintre coridoare, pe unde îl găsesc? Asta a fost pe moment, pe urmă mi-a venit în minte legenda lui Anteu, desprinderea de pământ. Atunci i-am spus: «Vă propun să aducem două elicoptere». «Da.» «Da, dar trebuie să-mi dea şi Neagoe acordul.» Ceauşescu a aprobat: «Vorbeşte cu Neagoe». Era dubla decizie la o operaţiune de evacuare a şefului statului. I-am spus lui Neagoe, acesta a fost de acord, repede, că şi el voia să o rupă de acolo, să plece, să dispară. Am sunat la gen. Rus şi i-am cerut elicoptere.


OFICIALIZAREA LOVITURII DE STAT
Am ajuns la minister pe la 13:05 sau 13:07. Am chemat doctorul să-mi taie ghipsul, pentru că mă omorâse piciorul de durere. (…) M-am dus la cabinet şi acolo l-am găsit pe Ilie Ceauşescu. Insista să stea acolo lângă mine, la cabinetul ministrului. El se considera ministru în locul lui Milea. I-am spus: «Nicolae Ceauşescu a plecat, dau ordin acum ca toate forţele să intre în cazărmi». El a ripostat că nu e bine, că a dat ordin să se execute numai ordinele comandantului suprem şi e stare de necesitate. (…)
Atunci am chemat ofiţerul operativ: «Camera ta e liberă?». «Da.» «Condu pe tovarăşul general în cameră şi acolo o să stea sub pază.» (…) Am început să dau telefoane, să vorbesc cu comandanţii de armate, să văd care este situaţia în zona respectivă. (…) La 13:30 am hotărât să oficializez răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere.»

LISTA SCURTĂ A PUTERII 
I-am vorbit politicos (n.r. – lui Ion Iliescu, cel care îl sună pe generalul Stănculescu la ora 13:40), cu condescendenţa faptului că ştiam că a fost adjunct la Timişoara, prim-secretar la Iaşi, apoi coborât de Ceauşescu. L-am informat despre lucrurile principale: că am oprit coloanele, că pe Ceauşescu l-am evacuat şi că este la Snagov, că am ordonat ca toate unităţile să treacă în cazărmi şi că sunt probleme la Sibiu, cum îmi raportase Dragomir – fals, cum aveam să aflu mai târziu -, şi că eu sunt la minister la cabinetul ministrului.
Atunci i-am cerut să vină la minister pentru a-i putea asigura protecţia. Între timp luasem legătura cu cei de la CC şi aflasem de mişcările lui Dăscălescu, cel care voia să formeze un guvern cu care să continue ideile lui Gorbaciov. A fost un moment care a dezvoltat ideea că Iliescu ar putea fi unul dintre succesorii lui Ceauşescu, din rândurile de jos ale partidului. În al doilea rând, pot să spun că mă sunase şi Sergiu Nicolaescu, şi aşa i-am chemat pe amândoi la minister, să ne sfătuim ce să facem. Am chemat şi şefii unor structuri, Minister de Interne, Justiţie. În mintea mea, numirea lui Iliescu drept succesor era o posibilitate, dar nu sigură. Încă ezitam… (…)
Atunci, la telefon, mi-am zis că ăsta poate să fie un om care să preia conducerea politică după Ceauşescu. Am făcut legătura cu ce ştiam din trecutul lui. (…) Nu mi l-a nominalizat nimeni. Eu mă grăbeam să găsesc un lider politic, pentru că îmi dădeam seama că eu nu pot să fac ceea ce doream cu Armata, pentru că generalii erau speriaţi, panicaţi. Nu mai puteam să contez pe o serie întreagă de generali, care umblau acum prin mulţime să spele ruşinea represiunii. (…) Eram pregătit moral şi profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea populaţiei, dar, când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea generalilor, mai toţi compromişi, de a acţiona.
(…) M-am interesat şi aşa am aflat că Verdeţ făcea lista guvernului şi i-a propus lui Iliescu să fie ministrul Culturii. Urmăream să văd care învinge. Eram sunat în permanenţă. (…) Eu l-am ales pe Iliescu. Mi s-a părut mai puţin periculos. (…) Verdeţ şi Dăscălescu voiau să repună în funcţiune Marea Adunare Naţională, ceea ce însemna al doilea pol de putere în stat. Eu alesesem Iliescu. (…) Era o alternativă care l-ar fi scos pe Iliescu din joc, dar era o alternativă de continuare a sistemului. Pe de altă parte, eu nu aveam nevoie de o îndepărtare legală a lui Ceauşescu de la putere, pentru că tocmai îl îndepărtasem prin lovitură militară şi îl ţineam legat într-o unitate militară.


EXECUŢIA DE LA TÂRGOVIŞTE
I-am întrebat: «Cum o finalizăm, judecata? Îl băgăm la puşcărie, îl punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». (…) Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant. (…) Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei… Brucan mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră».
Militaru pregătea o nouă lovitură de stat
În perioada de până în 18 februarie, Militaru a făcut numiri, şi-a adus generalii complici din primele zile şi le-a dat nişte sarcini personale. Aproape pe regiuni istorice. Ajung la Palatul Patriarhiei, unde fusese Marea Adunare Naţională, la biroul lui Iliescu, şi Petre Roman îmi spune: «Dragă, vrem să te numim ministrul Apărării Naţionale». Şi eu îi răspund a treia oară: «Domne, v-am spus că nu vreau să mă mai întorc». Şi urmează fraza: «Eu la ora 18:00 l-am chemat pe Militaru şi l-am obligat să semneze demisia.
Am vorbit cu Coposu şi cu Câmpeanu, au fost de acord şi am semnat decretul». Iar eu am avut replica: «Atunci de ce mă mai întrebaţi dacă vreau?». Eu nu m-am mai văzut cu Militaru, el a părăsit ministerul înainte să vin eu. În spatele biroului era casa de fier a ministrului şi am dat telefon, l-am întrebat pe – aghiotant, pe secretar: «Unde sunt cheile?». Mi-au răspuns: «A plecat ministrul Militaru cu ele». I-am dat telefon, o dată, de două ori, de trei ori. Îi spuneam: «Adu cheile». Văzând că nu vine, presat de timp şi de faptul că nu ştiam ce e acolo, după vreo săptămână m-am suit în maşină şi m-am dus la el acasă. (…)
Eu intru la Militaru şi îi spun: «Domne, trebuie să-mi dai cheile, că eu nu ştiu ce ai lăsat acolo. Vreau să ştiu ce se întâmplă în spatele meu». Şi el îmi spune: «Eu ţi le dau, dar te rog foarte mult nu schimba nimic din planurile pe care le-am făcut şi nu schimba nimic din comandanţii centrelor militare, pentru că ăştia, în concepţia mea, sunt viitorii prefecţi de judeţe». Se produsese schimbarea administrativă şi eram deja cu prefecţii. «Iar Armata are planurile ca să ocupe principalele obiective din marile oraşe.» Deci el a mizat pe o treabă, care însemna inclusiv darea deoparte a lui Iliescu şi a celor care luaseră oficial puterea de la mine. (…) Militaru pregătea o lovitură militară în martie. A doua.

Omul de legătură sovietic al lui Vasile Ionel
Eu am cerut la şedinţa de la 8 iunie 1990, parcă, lui Roman să plec de la minister, dar să plece şi Vasile Ionel. Mai întâi a fost cu Militaru, când am anunţat eşarfa galbenă (n.r. – codul de recunoaştere a elicopterelor care aduceau la Târgovişte completul de judecată pentru soţii Ceauşescu). (…) Şi Militaru a dat ordin să ne doboare, deşi se ştia parola. După ce îl executasem pe Ceauşescu, Militaru a vrut să şteargă urmele. (…) Când l-am trecut în rezervă pe Militaru, am trecut în rezervă şi pe toţi cei pe care îi adusese din rezervă în zilele alea. Deci, şi pe Vasile Ionel. Şi Iliescu a aprobat lista, fără Vasile Ionel, pe care l-a pus consilierul lui. Poftim! (…)
Am primit odată informaţia că (n.r. – Vasile Ionel) o primea pe rusoaică, amanta lui, pe şantierul de la Canal şi pleca aia cu vapoarele încărcate din România. Când Ionel era şeful Canalului şi s-a plâns pe urmă că, la inaugurare, Ceauşescu nu l-a invitat pe navă. S-a ştiut toată treaba cu amanta rusoaică, cetăţean sovietic, că venea, stătea cu el câteva zile şi pleca încărcată, cum se spune. (…) Venea acolo, la Canal, unde aveau o garsonieră, rămânea noaptea la el. Aia venea, pleca, iar venea, iar pleca. (…) Nu putea să fie decât un om de legătură. Aia nu venea de dragul lui, ci de dragul misiunii pe care o avea.
Victor Atanasie Stănculescu