Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

marți, 4 octombrie 2016

S-A PROMULGAT LEGEA! CRESTE VARSTA STANDARD DE PENSIONARE




Presedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, anunta onlinereport.ro. Legea de reducere a varstei standard de pensionare pentru persoanele din grupa I de munca a fost promulgata joi de presedintele Klaus Iohannis, relateaza Agerpres.

Noul act normativ prevede reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare în grupa I de muncă. De asemenea, se reglementează ca perioadele de vechime în muncă realizate până la data de 1 aprilie 2001 în grupa I de muncă, în condiţii speciale şi în alte condiţii de muncă, mai mici de doi ani, să constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare.
Până acum, cei care lucraseră 6 ani în grupa I de muncă puteau ieși cu 3 ani mai repede la pensie, adică pentru un an lucrat în grupa I se acorda o reducere de 6 luni. La calcularea stagiului de cotizare realizat de o persoană se iau în considerare și stagiul militar, precum și perioadele suplimentare de vechime în muncă. Astfel, 3 luni, pentru fiecare an lucrat în grupa a II –a de muncă sau în condiții deosebite; 6 luni, pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă sau în condiții speciale de muncă; 12 luni, pentru fiecare an lucrat în alte condiții de muncă așa cum sunt reglementate de art. 29(2) (apărarea națională, ordine și siguranță publică).

Vârsta standard de pensionare creşte
:
Conform Casei Nationale de Pensii Publice, vârsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestor coordonate se va realiza printr-o creştere graduală, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
– pentru bărbaţi – de la 64 de ani la 65 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015;
– pentru femei – de la 59 de ani la 63 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2030.
Stagiului minim de cotizare creşte de la 13 ani la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015.
Stagiul complet de cotizare creşte:– pentru bărbaţi – de la 33 de ani la 35 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015;
– pentru femei – de la 28 ani la 35 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2030.
Pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionaleatât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi:– vârsta standard de pensionare este de 60 de ani;– stagiul minim de cotizare în specialitate este de 20 de ani;– stagiul complet de cotizare este de 30 de ani;

Eşalonarea vârstei standard de pensionare, a stagiului minim de cotizare și a stagiului complet de cotizare sunt prevăzute în anexa nr. 6 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
*********