Epitaf pentru un prieten. MIRCEA BUIE

Scris de S. Beloia

Ce se putea spune in regimul trecut despre un tanar ce hotarase sa devina ofiter al Securitatii romane? Cam aceleasi lucruri ce se pot spune astazi despre un tanar ce hotaraste sa devina ofiter al Sigurantei romane: ca telurile lui in viata sunt amplasate deasupra liniei orizontului, ca are energii ce nu le vrea risipite pe maruntisuri, ca are un imbold inspre justitie sociala, ca este cinstit, curajos si demn, ca e gata sa isi sacrifice valorile si sa se dedice in intregime meseriei!

Ca e gata sa isi dea viata pentru tara lui, oricat de bine sau de rau ar suna asta acum!

Spun asta intrucat astazi comemoram un om definit prin toate aceste trasaturi: colonelul S R I Buie Mircea. De doua ori in viata sa, Mircea a optat identic – sa devina ofiter al Securitatii si sa devina ofiter al Sigurantei.

Ni-l amintim astazi si il regretam pe cel ce ne-a fost prieten si coleg de clasa la Scoala Militara. Pe cel cu care am impartit si bunele si relele unei etape esentiala a tineretii noastre. O etapa de trei ani ce avea sa ne schimbe si sa ne defineasca in mod radical destinele, iar pe ale unora - sa le curme fara mila.

Ca si noi ceilalti 14 colegi si prieteni, Mircea Buie si-a inceput cariera de ofiter  de informatii la Departamentul Securitatii Statului si si-a continuat-o la Serviciul Roman de Informatii, tinand sus alaturi de noi ceilalti, acelasi tricolor ars de soare si batut de felurite vanturi.

Destinul aparte al lui Mircea a impletit de timpuriu tragismul cu sublimul pierderii vietii pe campul bataliei interetnice. Mai grabit parca decat noi sa ajunga intr-o alta viata, cu siguranta mai buna, Mircea a incercat sa plece prematur si sa ne lase singuri. Daca insa in 1989 a primit o prelungire de destin si astfel si-a continuat viata, iata ca dupa doar 15 ani, in 2014, acest lucru nu s-a mai intamplat: un semen inconstient i-a curmat viata, lasandu-i fara mangaiere familia si prietenii.   

Eu si Mircea Buie am locuit vreme de trei ani in aceeasi incapere si am invatat meseria de ofiteri de informatii in aceleasi sali de clasa si laboratoare, avand aceiasi colegi, prieteni si profesori! In vremea celor trei ani, prin conduita lui cotidiana, prin spuse si fapte, Mircea si-a definit imaginea unui om cumva altfel construit decat noi ceilalti 14 colegi.

Eu, ce terminasem un liceu cu pretentii, poate la inceput am avut o scurta tendinta sa privesc de sus liceul silvic pe care Mireca il absolvise, insa am avut si norocul sa realizez la timp ca Mircea stia despre plamanul planetei infinit mai multe decat stiam eu!

Tin minte ca acum cum ne impartasea Mircea, cu generozitate, din bagajul lui de cunostinte botanice, in lungile seri de iarna petrecute in complexul situat la marginea Padurii Baneasa. Tin minte ca acum relatarea lui despre tratarea unor afectiuni hepato-biliare, tulburari de coagulare sau leucemii prin folosirea unui extras din frunza merisorului Cimisir, cu denumirea stiintifica de Buxus Sempervirens!

Tin minte ca acum ca in acea zi el a fost primul dintre noi ce s-a ales cu o porecla, care credeti? Asa este – Buxus! 

O porecla data din simpatie, prietenie si iubire si primita ca atare de catre Mircea. Isi aduc aminte despre asta si ceilalti care in micul nostru colectiv s-au ales si ei cu porecle – fie Piticul, fie Popica, fie Sipca ori Umfli, Ghimba sau Timpean!

Imi amintesc si acum, cu duiosie, de gestul de tandrete al lui Mircea – acela de a prinde urechea cate unui coleg intre doua degete si a-i adresa o vorba prieteneasca, fie ca sa ii alunge vreo mahnire, fie ca sa schimbe cu delicatete vreun subiect de discutie mai neplacut.

Tin minte si acum repeziciunea cu care Mircea ne recita formatiile din teren si pe cele de pe banca de rezerve ale principalelor echipe de fotbal participante la turneul final al campionatului mondial desfasurat in Spania in 1982, anul cand noi, cei 15, ne-am cunoscut la Baneasa.

Nu l-am vazut vreodata suparat pe ceva sau pe cineva! Poate, cand pierdeam un meci de fotbal, mai zicea cate una ardeleneasca, dar in secunda urmatoare uita infrangerea si lansa cate o gluma!

Intr-un colectiv mic, constituit pe alte criterii decat cele de relationare optima, supus prin normele sale constitutive feluritelor privatiuni specifice vietii de militar, tensiunile si conflictele intre noi, cel putin in perioada de inceput, se iveau la tot pasul. Mircea a stiut insa si a putut sa fie prietenul ideal al fiecaruia dintre noi. El intotdeauna stia sa faca o gluma care sa dezamorseze orice cearta in colectiv, iar pe combatanti sa ii faca sa rada. 

El intotdeauna stia sa identifice si sa exprime gandurile pe care noi evitam sa le facem auzite. Mircea era atat de atent cu adevarurile ce ne priveau pe noi ceilalti, ca eu unul adesea ma intrebam prin ce simturi sau instrumente de cunoastere a aflat sau a dedus ganduri, sentimente, sperante si mahniri ce le tineam in mine. Avea felul lui de a fi – cald, bun, generos si lipsit de subiectivism.

Cu aceste trasaturi intiparite in minte m-am despartit de el si de ceilalti prieteni si colegi de clasa, la 23 august 1985, dupa banchetul promotiei acelui an, savarsit in remiza auto a unitatii de la Baneasa, alaturi cu interpreta Marina Scupra.

Desi la despartire cantasem ca drumurile noastre toate se vor intalni vreodata, viata nu ne-a mai indeplinit aceasta dorinta. Viata a mers mai departe, grabita si rectilinie, cu o bezmeticie oarba.

Doar scurte si profesionale discutii telefonice au definit relatiile dintre noi, cei 15, in anii ulteriori de cariera. Uneori fugare ganduri indreptate catre prieteni, repede alungate de obiectivele, sarcinile si masurile profesionale. 

Acum privim cu ochii aburiti fotografii ale tineretii noastre la Baneasa si amintirile ne troienesc cu drag. Cei ce fost-am tineri si frumosi, ne apropiem. La capat, Mircea ne asteapta si ne sfatuieste sa nu ne grabim.

In asteptare, Mircea ne recita din  Mihail Eminescu, cel plecat in 1889, poezia “Epitaf”:

“Reverse dulci scântei
Atotştiutoarea!
Deasupra-mi crengi de tei
Să-şi scuture floarea!

Ne mai fiind pribeag
De-acuma înainte,
Aduceri aminte
M-or troieni cu drag.”

Timisoara, la 06.10.2018