Portalurile SRI

La festivitatea de depunere de coroane cu flori in fata Catedralei Mitropolitane din Timisoara, cu ocazia Zilei Eroilor si a Inaltarii Domnului a participat si o mica delegatie condusa de colonelul Catalin Peptan, directorul SRI Timis.

Dupa ce a fost instalat la Timisoara, pare ca ne leaga o prietenie ce ar putea parea nefondata, intrucat nu are la temelie niciun trecut comun, nicio cunostinta comuna, nicio intamplare, eveniment ori misiune care sa o fi generat sau sa o fi sudat macar. Nimic din toate acestea si totusi, cand ne salutam pe la diverse evenimente publice, sentimentul meu este acela al unei bune amicitii.

Nu exclud varianta ca senzatia sa fie unilaterala sau sa devina unilaterala de acum incolo. In ce ma priveste, eu unul il apreciez favorabil pe tanarul comandant de intelligence mai intai pentru ca imi este cunoscut atat portalul prin care a venit la Timisoara cat mai ales locul in care a fost cu succes teleportat si mai apoi pentru ca desi provine din zona Olteniei, zona in care SRI a recrutat constant foarte buni manageri de intelligence, are totusi un temperament de ardelean, judetul Gorj fiind, dupa cum se stie, zona de interferenta culturala dintre cele doua provincii romanesti. 

Colonelul Catalin Peptan poposise la Timisoara in urma cu cativa ani, dupa ce locul de comandant local fusese urgent vacantat si se impusese sa fie reincadrat. Ce atata graba, se vor intreba unii, care mai este rostul loctiitorilor, daca unitatea nu putea functiona fara comandant? Vreun motiv de graba probabil ca a existat, dar nu ne sade noua la indemana sa il identificam.

Cu putina vreme inaintea numirii sale in pusta banateana, un alt portal timisean de transferuri de decidenti SRI, folosit decenii in sir pe relatia cu judetul Arad, fusese deschis atat cat sa ii permita fostului comandant Cristian Daescu sa faca un salt peste Mures ca sa isi astepte pensionarea pe celalalt mal, in fieful primului adjunct al directorului. Generalul Florian Coldea demonstrase prin acea decizie ca nu se debaraseaza pur si simplu de cei ce i-au fost fideli, ci ii retrage in zone mai putin expuse, ceea ce este un gest laudabil, cumva asemanator celor ale puscasilor din filmele americane, ce nu isi lasa in urma camarazii raniti. Daca acest principiu al grijii fata de subordonati se aplica sau nu intregului corp ofiteresc, asta e alta problema si dezbatarea ei, din nou, nu ne incumba noua. 

Cred ca totusi acela care a decis in urma cu cativa ani sa il transfere la Timisoara pe colonelul Peptan, folosind aceeasi conexiune neuronala de brain drain pe care in urma cu doua decenii venise din judetul Gorj si antecesorul sau mai sus numit (e drept, pe un cu totul alt post), nu a savarsit nicio greseala. Dimpotriva, acea decizie pare ca a fost una de bun augur pentru mediul timisorean de intelligence, intrucat este evident ca in acest mod s-a pus capat unui foarte lung sir de fapte ce intra cu brio daca nu in categoria infractiunilor, atunci cel putin in cea a abuzurilor.  

S-a remarcat dupa venirea noului comandant mai intai ca la SRI Timis au incetat omorurile, personalul SRI  oprindu-se din a mai ucide copii cu masina de serviciu prin comuna Giroc si din a mai omori in bataie prin curtea cazarmii pe boschetarii intrati sa fure fier vechi. Asadar, viata a inceput sa fie pretuita de catre poersonalul SRI!

Dupa ce colonelul Peptan a fost instalat la comanda unitatii din Timisoara, nu s-a mai auzit ca ofiteri ai unitatii sa scoata din arhiva locala dosarul de gazda de casa de intalniri si sa il inmaneze unor jurnalisti de prin redactiile ziarelor locale, in ce scop – noi nu putem decat estima. Asadar, a fost securizata o zona zero de securitate si arhivele secrete aflate in administrarea SRI au incetat sa mai fie instrumente personale de presiune!

Nu s-a mai auzit dupa sosirea sa ca descoperitorii acelor dosare, cei in caror fisa a postului scria ca asta este sarcina lor de serviciu, autorii gasirii dosarului si ai aducerii dosarului inapoi in arhiva unitatii, sa fie apoi tradati si vanduti de sefii profesionali, vanati si prigoniti ani de zile si de catre membrii grupului si de catre protectorii celor ce pusesera la cale sustragerea. Asadar, dupa venirea noului comandant, oricare angajat SRI isi putea face datoria fara teama ca ar putea suporta consecinte nefaste!

Nu s-a mai intamplat dupa numirea sa sa mai fie deschisa fereastra artizanala din baia comandantului si prin ea sa se trimita la CNSAS, inspre desconspirare, dosare informative instrumentate anterior de catre ofiterii prigoniti, aflati inca in activitate, cu scopul de a fi indepartati din SRI. Asadar, CNSAS a inceput sa primeasca de la SRI doar ceea ce normativele prevazusera ca poate sa primeasca.

Nu s-a mai auzit ca acelorasi oprimati sa le fie puse in carca fapte reprobabile savarsite de catre altii, cum ar fi de exemplu organizarea de divorturi fictive (!). Asadar, minciuna a fost stearsa din textele informatiilor SRI despre ofiteri SRI, iar adevarul i-a luat locul.

Nu s-a mai auzit dupa instalarea sa la Timisoara ca reprezentanti ai structurii locale de securitate interna sa se amestece in viata familiala a corpului ofiteresc din unitate si sa incerce sa dicteze care sa divorteze si care nu, care sa se recasatoreasca si care nu. Asadar, viata familiala a personalului SRI a capatat pretuirea si respectul  ce i s-a cuvenit tot timpul, fiind recunoscuta ca si drept protejat de lege!

Nu s-a mai auzit nici ca reprezentanti ai acelei structuri cu rol de protectie sa impuna sefului de unitate care diplome de studii universitare sa fie recunoscute si care nu, sau care ofiter poate sa participle la un concurs intern si care nu, ori mai rau – sa dispuna ca ofiterii ce au obtinut o diploma de licenta in drept la Babes-Bolyai cu Romulus Gidro, Matei Basarab si Liviu Pop in comisie, sa fie trimisi sa repete examenul la o academie militara din Bucuresti – in fata unei comisii formata dintr-un capitan si doi plutonieri de politie. Asadar, razbunarile impotriva unor ofiteri si favorizarile vicioase ale altora, determinate de traficari de influenta au incetat, valoarea a inceput sa fie recunoscuta si lasata sa lucreze.

Cred ca din toate aceste motive se bucura colonelul Catalin Peptan de prietenia mea! A produs schimbarea necesara! 

Sigur, ocupati cu atingerea obiectivelor si realizarea sarcinilor informative de zi cu zi, componentii unitatii locale si noua echipa de comanda nici nu au remarcat ca nimic din cele de mai sus nu se mai intampla. Firescul a devenit cotidian banal, insa cei care au fost abuzati si au scapat cu memoria nestearsa, inca retraiesc momentele de cosmar cand isi pierdeau constiinta in birourile sefilor lor in timpul sedintelor de “analiza profesionala” de pana in 1998!
*