Doamna
Maria Dinu se apropiase de noua decenii de viata, dar a decis sa isi caute
locul dintre stele.
Cand m-am apropiat de catafalc, era
ultima zi insorita din acest an si in lumina rece a capelei i-am recunoscut caldura
zambetului.
M-a intampinat senina, fusese frumos impodobita cu flori si era impacata
cu toate. Ca si in urma cu patru decenii, imi spunea si de data asta sa fiu
curajos!
O
intalnisem doar o singura data, in urma cu 40 de ani, pret de doar cateva clipe, dar
femeia de-atunci, inteleapta, cu chip senin si mana ferma, mi-a ramas in suflet prin gestul simplu ce ii pornise din inima catre mine.
In
anul 1976 parintii mei se mutasera cu serviciul la Timisoara si eu am ajuns
elev in ultimul an la Liceul CD Loga. Candva, spre finalul primului trimestru, batand
mingea in curte impreuna cu altii ca mine, am dat rau si am spart un geam de la
atelierul scolii.
Profesorul
Iosof, professor de serviciu in acea zi dinaintea vacantei de iarna, zbirul
numarul unu al loganilor ce calcau stramb (fumatorii, netunsii regulamentar,
fotbalistii, saritorii peste gard, nedetinatorii de uniforma etc etc…), ma
interceptase rapid, inainte ca sa se stinga zuruitul sticlei pe caldaram, imi
confiscase matricola si ma trimisese la cancelarie cu un formidabil gest de
autoritate - sa il astept chiar langa usa salii profesorale!
Adevarul
era ca ma speriasem bine, abia venisem in scoala, nici nu ma acomodasem bine si
iata-ma deja pe lista proscrisilor! Ce-o sa-mi aud la ora de dirigentie! Ce-o
sa-mi mai spuna ai mei acasa, cand vor afla ca trebuie sa plateasca geamul cu
pricina! Asta imi mai lipsea! Vine bacul si eu ma tin de spartul geamurilor!
Cu
siguranta ca fata mea imi trada sentimentele, caci o
doamna eleganta ce statea in picioare langa masuta elevului de serviciu, s-a
apropiat incet de mine, zambindu-mi. Era inalta, supla, purta un costumas
bleu-ciel si pantofi cu tocul jos, iar in mana tinea un buchet de flori.
Zambindu-mi
cu toata fata, a incercat sa ma imbarbateze si mi-a intins mana.
-
Maria
Dinu!
La
o asemenea atitudine eleganta, m-am incheiat la sacou si i-am intins si eu mana,
raspunzandu-i militareste, asa cum invatasem de la bunica mea, fiica de ofiter
de jandarmi de pe vremuri:
-
Sint
elevul Beloia, a XII-a reala 5, la doamna Bitea Elvira, iar matricola mi-a fost
luata de tovarasul professor Iosof!
Atitudinea
mea atat de cavalereasca fara indoiala, a facut-o sa izbucneasca in ras.
-
Sa
stii ca nu sunt profesoara si nu te anchetez pentru geamul spart. Sunt doar mamica
Noricai, colega ta si vazui de la fereastra de aici cum ai tras cu mingea! Nu
trebuie sa iti fie teama, nu te va exmatricula domnul Iosof, el doar spune asa,
nu e chiar rau-rau!
Intr-adevar,
zbirul ma amenintase cu exmatricularea si daca doamna stia de asta, era clar ca
asistase la fapta mea.
-
Va
multumesc, sunt vinovat si ma astept la o sanctiune.
-
Iti
faci prea multe griji! Sa vezi ca la sfarsit toate vor fi bune si frumoase! Fii
curajos! Un geam nu e un capat de tara! Uite ca iese doamna diriginta din
cancelarie, du-te si spunei ei mai intai!
I-am
multumit in graba acelei doamne inalte si frumoase si m-am indreptat catre diriginta
mea, incepand sa ii explic tarasenia cu geamul.
Dupa
oarece vreme de la acea placuta intalnire, am aflat care dintre colege era Norica, fiica
doamnei Dinu - o zvarluga zvapaiata de fata, o ochioasa dintr-o clasa paralela.
Nu avea cum sa ma remarce, caci eram pierdut printre cei peste 200 de
absolventi si pentru toata lumea venea bacul si admiterea si era avant mare.
Fireste,
niciodata nu am mai intalnit-o pe aliata mea din acea zi de iarna a lui 1976. Viata si-a
vazut de ale ei, trecand peste toti si peste toate.
Dupa
trei decenii insa, cautand prin clasoarele bibliotecii Eugen Todoran, am aflat
ca acolo lucreaza fosta mea colega, fiica doamnei Maria Dinu. Am cautat-o sa o
salut, dar nu era la serviciu.
Dupa
alti cativa ani, scriind o disertatie, am ajuns din nou in biblioteca si din
nou am intrebat de Nora, dar drumurile noastre s-au ocolit si de data aceea.
Pana
cand, prin 2012, coborand la subsolul primului mall timisorean – magazinul Bega,
cu cine am dat nas in nas la casierie? Cu Nora! Dupa ceva vreme ne-am dat add
pe feisbuc si am devenit in sfarsit prieteni! Ne-au placut cartile si cuvintele dintre copertile lor si probabil ca asta a
pastrat intacta relatia virtuala.
Astazi,
pe ultimul drum alaturi de mama sa, am vazut-o pe Nora traindu-si tragedia.
Parea
sa nu inteleaga ca mamei sale ii este bine acolo!
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu