Noul triunghi al Bermudelor (partea a doua)

S. Beloia

Una dintre opiniile soc ale lui George Friedman, exprimata fara vreo reticenta in numele agentiei sale private, in urma cu doar doi ani, ce a oprit bataile de inima ale tuturor serviciilor de informatii din lume, a fost aceea potrivit careia SUA nu au relatii cu Europa, ci doar cu doi aliati europeni: Romania si Franta!

Desi toata lumea s-a asteptat sa se recunoasca si faptul ca Romania a fost admisa in UE cu sustinerea diplomatiei franceze pilotate discret de peste ocean, nimeni nu a primit aceasta satisfactie. Precizarea facuta insa, pe langa impacturile din mass-media franceze, a provocat in Romania explozia catorva salve succesive de stiri, reportaje si studii privind implicatiile planetare ale catorva locatii situate pe teritoriul romanesc, idei lansate deceniile trecute in lucrarile lui Pavel Corut.

Extremismul islamic nu este un pericol pentru SUA, in lumina concluziilor Stratfor, ci doar o problema, ce nu va abate atentia insa americanilor de la adevaratul pericol la adresa lor. Caci America, in opinia acestei agentii private de intelligence, vede la orizont un mare pericol la adresa sa. Acel pericol major vizeaza posibila imbunatatire a relatiilor dintre Germania si Rusia. Daca acele relatii se imbunatatesc si cele doua puteri isi unesc interesele, chiar fara a viza in nici un fel America, ele vor reprezenta un pericol real pentru existenta SUA. Scopul principal al americanilor, potrivit sefului Strafor, este ca ei sa stie ca acea alianta nu se va petrece niciodata.

Subscris acestui scop au fost produse si evenimentele din Ucraina, iar cand lucrurile s-au stabilizat, comandantul trupelor terestre din Europa, generalul Ben Hodges, a mers la Kiev pentru a medalia varfurile armatei ucrainene cu vederi si pozitii pro-americane. El anunta cu acea ocazie faptul ca SUA vor sprijini armata ucraineana cu instructori si cu tehnica de lupta. Ulterior, Pentagonul a negat furnizarea de armament, dar toata lumea a stiut ca transporturile speciale erau deja in miscare. Despre atentia acordata Ucrainei vorbeste faptul ca desi legea americana interzice ca medaliile americane sa fie acordate strainilor, toata lumea stie de asemenenea ca Ben Hodges a medaliat un mare numar de militari ucraineni.

Marea parte a lumii a vazut in interventia americana din Ucraina dorinta SUA de se apropia de imensele bazine cu resurse de pe nesfarsitul teritoriu rusesc. Friedman a demolat acest mit, dezvaluind ca prin acea miscare mult mai mult tactica decat strategica, americanii au dorit doar sa se interpuna pe magistralele energetice ce leaga existential Germania de Federatia Rusa. Ceea ce au si reusit, cu pretul minim al izgonirii unui presedinte si al cheltuirii unor sume minime ale Departamentului de Stat.

In aceeasi conceptie, de a controla si vamui resursele rusesti in tranzitul catre batrana si flamanda Europa, SUA livreaza arme si tehnica de lupta tarilor baltice, fara a pierde din vedere ca in acelasi timp si Polonia, Romania si Bulgaria sunt tot atatea puncte de interes strategic, pe care  prezenta franceza in Carpati nu face decat sa le potenteze.

Scriam nu demult ca pana si pescarii de pe malurile carasene ale Clisurii Dunarii au inteles ca NATO este un organism greoi in comparatia cu supletea decizionala a Federatiei Ruse. E limpede asadar si pentru mine si pentru cititorii mei ca americanii au inteles asta ceva mai inainte si la fel de limpede este ca dorind o viteza cel putin similara, au luat pe cont propriu si si-au asumat mai multe gesturi cu impact regional estic. Iar crearea si gestionarea crizelor care trebuie sa se interpuna in calea viitorului pericol ruso-german este doar una dintre acele asumari, cu atat mai mult cu cat a devenit evident ca pentru guvernele europene cu pondere, este mai aproape rubasca ruseasca decat torta franceza de la intrarea in portul new-yorkez.

Luandu-si soarta din mainile NATO, America s-a intors la jocul politico-militar derulat prin razboaiele din Vietnam, Iran, Afganistan, Iraq, Iugoslavia si Siria. Fara nicio dorinta de a cuceri acele tari, SUA au reusit sa distraga atentia si initiind razboaie incheiate fara America, in care statele se bat intre ele, si-a camuflat adevaratele interese, urmarindu-si-le pas cu pas.

Recunoscand cinismul si imoralitatea acestei politici, Fridman ne obliga insa sa recunoastem eficienta ei. Iar criticand politica post gherila de democratizare a tarilor in care razboiul a luat intrucatva sfarsit, Friedman doar incearca sa escamoteze concluziile departamentului de analiza economica, fiind limpede ca acestea nu pot fi date publicitatii. Cel putin inca nu!

***