FEMEI CELEBRE DIN LUMEA SPIONAJULUI. TIMISOREANCA MARIA BALAN

.


de col (r) Stef Marian

Asa cum este firesc, doar in rare situatii se cunoaste identitatea spionilor, iar activitatea acestora ramane multa vreme in umbra fara a se sti cu exactitate cum au reusit sa atinga performante de cea mai mare insemnatate pentru tara lui. Aceste persoane deosebite sub multiple aspecte legate de caliatile lor native identificate si cultivate de catre un specialist al domeniului, puterea de penetrare a mediilor de interes informativ, cunoscatori ai artelor disimularii si manipularii, detinatori ai unei culturi generale vaste, permanent cultivata si alimentata, adesea dezavuate de cei “invinsi”, marcate de un patriotism autentic, acestea sunt eroii anonimi ai tarii lor, fata de care niciodata tara lor nu se poate recompensa.

Asa este si cazul MARIEI BALAN, femeia ca a facut sa se zguduie Comandamentul Corpului 7 Armata austro-ungara si operatiunile militare ale Corpului 7 Armata austro-ungara, precum si Rezidenta serviciului de informatii si contrainformatii (Kundschaftstelle) al armatei austro-ungare, ce functionau la Timisoara in timpul Primului Razboi Mondial (1914 – 1918).

MARIA BALAN, nascuta in 1895 in Varset, Republica Serbia, s-a facut repede remarcata de catre ofiterii din comandamentele austro-ungare si germane din Timisoara, dornici de aventuri galante si de a intra in gratiile frumoasei femei, prezenta nelipsita din saloanele garnizoanei de pe Bega.

MARIA BALAN, a fost recrutata de un ofiter de politie de siguranta ce activa in cadrul Directiunii Politiei si Sigurantei Generale din Ministerul de Interne al Regatului Romaniei, in iunie 1914, devenind “agentul B9”, cu o activitate informativa prodigioasa. A furnizat informatii de maxima importanta despre fortele militare austro-ungare, dipunerea acestora si planurile lor de actiune, strategiile militare preconizate impotriva Romaniei, precum si date referitoare la aspectele economice si politice privind Imperiul Austro-Ungar. Informatiile obtinute de “agentul B9” erau transmise Directiei Sigurantei Generale a statului din Ministerul de Interne al Romaniei si Sectiei a II a Marelui Stat Major din Ministerul de Razboi al Romaniei, ulterior catre Marele Cartier General Roman, format in 1916, dupa intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial. Valorificarea informatiilor s-a facut in folosul Romaniei si al Serbiei in perioada Primului Razboi Mondial.

Replierea politicii Romaniei in contextul evenimentelor vremii, preintampinarea angajarii tarii in operatiuni perdante precum si dejucarea strategiilor militare ale Corpului 7 Armata Austro-Ungare, au fost de natura a atrage atentia contraspionajului austro-ungar si a celui german, care a investit sume importante pentru identificarea persoanei capabile sa furnizeze informatii atat de precise autoritatilor romane. La Bucuresti, Serviciul de informatii german si cel austro-ungar au reusit sa o identifice pe MARIA BALAN, care se afla permanent in anturajul ofiterilor germani si austrieci incartiruiti la Timisoara. Suspiciunile initiale s-au confirmat in urma masurilor de intoxicare initiate de serviciile de informatii german si austriac, conducand la masuri de arestare a MARIEI BALAN.

Aceasta a fost judecata de un tribunal militar si condamnata la moarte prin spanzurare.
Desi pana atunci s-a acordat gratierea tuturor condamnatilor la moarte, autoritatile austro-ungare au refuzat gratierea in cazul MARIEI BALAN, hotararea acestora de a indeplini executia evidentiind enormul prejudiciu adus intereselor imperiului de catre aceasta remarcabila spioana.

In zorii zilei in care era programata executia MARIEI BALAN, aceasta a reusit sa evadeze in urma unei operatiuni indraznete, organizate de serviciul secret roman si profesionist executate, asa cum au apreciat chiar austriecii. Evadarea a fost confirmata ulterior. MARIA BALAN a trecut clandestin frontiera roman-austro-ungare si a juns la Bucuresti, bucurandu-se de o mare popularitate.

Activitatea agentului B9 nu a trecut neobservata in Europa vremii, fapt intens comentat si mediatizat. Cotidianul “PARIS SOIR” a asemuit-o cu celebra dansatoare Mata Hari, numind-o “faimoasa MARIA BALAN, regina spionajului”.

Un alt cotidian din perioada interbelica, comentand activitatea de spionaj a MARIEI BALAN, a pecizat ca “planurile serviciului de spionaj al Vienei erau dejucate de o spioana desavarsita.”

04.04.2012
Timisoara


.

TRADITII INFORMATIVE LA ROMANI

de Liviu Gaitan

.

Din primele momente ale individualitatii lingvistice si etnoculturale ale stramosilor nostri, printre grijile de capatai s-a aflat prevenirea atacului prin surprindere si calcarea teritoriului de catre straini, ca amenintarile cele mai periculoase la adresa fiintei lor.

Istoria nationala ne ofera numeroase exemple ce releva grija conducatorilor aflati in fruntea stramosilor nostri ca, printr-o atenta si diversificata activitate de informare, sa-si cunoasca prietenii si dusmanii, pentru a lua cele mai potrivite decizii in diferite situatii.

Tarile Romane

In Tarile Romane, despre existenta unor structuri informative cu un grad primar de organizare se poate vorbi din timpul lui Mircea cel Batran (1386-1418) si a lui Stefan cel Mare (1456-1504) in Moldova, fara a omite insa faptul ca si alti dominitori au beneficiat de astfel de servicii. Durata scurta a domniei acestora nu a oferit insa sanse pentru dezvoltarea unor structuri notabile.

Activitatea informativa din aceasta perioada de pionierat este caracterizata prin folosirea iscoadelor, anchetarea prizonierilor, interceptarea curierilor, efectuarea perchezitiilor, dezinformarea, etc. Folosirea acestora cu abilitate a facut in acele vremuri ca aria culegerii informatiilor sa fie vasta, agentii siguri iar rezultatele obtinute, exacte.

Un exemplu remarcabil, prin atentia personala si constanta acordata activitatii de culegere a informatilor politico-militare precum si utilizarii acestora in folosul tarii, ne ofera si Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti (1688 – 1714).

Sfatuit de unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, conducatorul diplomatiei muntene, Brancoveanu si-a dat seama ca pentru a putea asigura existenta Tarii Romanesti ca stat era necesara cunoa-sterea din vremea a intentiilor ostile ale unor forte externe. Pentru aceasta si-a asigurat o retea de oameni devotati ce descopereau toate datele de interes, concomitent cu ducerea uneipolitici prudente de mediere si conciliere diplomatica, atat cu vecinii cat si cu tari mai indepartate. In acelasi timp si-a organizat un mic stat major de informare, analiza si sinteza a datelor despre evenimentele externe.

In cancelaria domneasca existau secretari de incredere pentru corespondenta in limbile italiana, latina, greaca, turca, germana si rusa, specializati in spargerea codurilor corespondentei interceptate.

Constantin Brancoveanu a facut din palatele de la Cotroceni, Mogosoaia si Potlogi adevarate “centre de informare” fiindca aici se organizau, cu fastul si discretia necesare, numeroase intalniri cu soli importanti, demnitari sau curieri diplomatici veniti din majoritatea capitalelor statelor europene. In scopul asigurarii legaturilor prin corespondenta s-a trecut pentru prima oara la codificarea acesteia pe baza de cifru, cunoscut de catre un numar restrans de persoane.

Se poate aprecia ca Brancoveanu a domnit un sfert de veac in perioada tumultoasa a framantarilor politice din epoca si, datorita atentiei speciale acordata informarii asupra problemelor vitale cu care se confrunta Tara Romaneasca, in special cele externe.

Primele structuri informative militare

Primele structuri informative institutionalizate, cu caracter militar, au aparut odata cu organizarea armatei romane moderne, dupa Unirea Principatelor.

Sub presiunea actelor si activitatilor ostile unitatii tanarului stat roman si a propriei persoane, ca garant al unirii, Alexandru Ioan Cuza a creat un aparat informativ special, care a dublat practic sistemul de informatii. Creat pe structura retelei de posta si telegraf, noul aparat informativ s-a transformat rapid intr-un serviciu de informatii si contrainformatii, care a preluat din mers misiunile incredintate, introducand tehnici si procedee de lucru moderne, incepand cu codificarea si cifrarea informatiilor destinate domnitorului si cancelariei domnesti. Statiile de posta si telegraf au constituit si birouri neoficiale de triere si analiza a informatiilor necesare domnitorului, pe baza interceptarii in secret a depeselor telegrafice si de transmitere rapida la cunostinta lui Alexandru Cuza.

Razboiul de independenta a demonstrat ca activitatile de culegere a datelor nu au corespuns asteptarilor, astfel ca, odata cu infiintarea Scolii Superioare de Razboi, in 1889, s-a introdus si un curs de specialitate – “Serviciul informatiilor”.

Perioada primului razboi mondial a demonstrat ca Romania nu este pregatita sa faca fata retelelor europene de spionaj.

Spionajul romanesc modern

In 1925 intra in scena adevaratul parinte al spionajului romanesc modern, Mihail Moruzov, pana in acel moment acesta fiind seful serviciului special de Siguranta din Delta Dunarii.

Se aproba infiintarea Serviciului Secret de Informatii ( S.S.I. ), in fruntea sa fiind numit Mihail Moruzov, serviciu ce avea sa fie, in faza initiala, subordonat Marelui Stat Major al Armatei.

Conceptia lui Moruzov in privinta muncii de informatii si contra-informatii – fara sa fi fost vreodata sistematizata si expusa ca atare- era in acord cu ceea ce era modern in epoca. Serviciul secret condus de Moruzov a folosit in activitatea de informatii, pe langa metodele, mijloacele si procedeele clasice utilizate de structuri similare din strainatate si exploatarea surselor deschise, schimbul de informatii cu servicii care se bucurau de o buna reputatie, trimiterea ofiterilor in misiuni speciale peste hotare pentru informare si documentare, colaborarea cu atasatii militari si diplomatii romani acreditati in alte tari, exploatarea agentilor dubli, protectia secretelor de stat prin dezinformare.

Odata cu abdicarea lui Carol al II-lea, Moruzov este arestat si inchis la Jilava, pentru ca in noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 sa fie impuscat in celula sa de catre legionari.

Dupa inlaturarea lui Moruzov, la conducerea S.S.I. a fost numit Eugen Cristescu, un om cultivat si inteligent. Acesta a reorganizat si conceput S.S.I. ca un organ de informare generala a maresalului Ion Antonescu, cu principalele probleme cu care se confrunta societatea romaneasca.

Dupa arestarea sa, la 24 septembrie l944, Eugen Cristescu a fost anchetat de catre autoritatile romane, iar in octombrie 1944 acestea l-au predat in mainile sovieticilor. Dupa sase ani de ancheta, se stinge din viata la 12 iunie 1950 in penitenciarul de la Vacaresti.

Odata cu independenta tarii, murea si cel mai important serviciu civil de informatii al Romaniei.

.

Timisoara, 02.03.2012

.