Lustrarea. Modul cum s-a acţionat în planul deconspirării Securităţilor şi lustrării cadrelor şi colaboratorilor in tari est-europene

.



Liviu Gaitan


România este singura ţară ex-comunistă europeană care poartă prin Justiţie mii de cadre de informaţii şi persoane care au sprijinit activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, pentru a se constata că, chipurile, au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului prin activităţi informativ-operative desfăşurate în perioada comunistă. Cu privire la lucrătorii serviciilor secrete şi de securitate, ca şi reţeaua de informaţii, în statele cu adevărat democrate nu se folosesc epitete denigratoare, profund jignitoare şi nedrepte cu conotaţii vinovate ca în România postdecembristă: securist, turnător, delator, oameni de nimic, infractor şi altele.

In Polonia, una dintre ţările cu atitudinea cea mai radicală în această problemă, deconspirarea colaboratorilor Securităţii s-a produs printr-o acţiune ilegală a Institutului memoriei naţionale (I.P.N.), administratorul bazei de date a poliţiei secrete comuniste, care, în 2005, a publicat pe Internet 160.000 de nume, lista de arhivă nefăcând distincţie între colaboratorii şi adversarii regimului. În absenţa datelor de identificare, „lista lui Wildstein”, cum a fost numită după numele jurnalistului Bronislaw Wildstein, care şi-a asumat publicarea ei, nu a făcut decât să bulverseze societatea poloneză. În ce priveşte acţiunile în justiţie, în baza Legii lustraţiei din 1997 acestea au vizat doar persoanele cu anumite demnităţi care erau suspectate că depuneau declaraţii neconforme cu realitatea privind colaborarea cu organele de securitate a statului în baza prevederilor Legii lustraţiei din 1998, ori refuzau să depună asemenea declaraţii. În anul 2007 s-a renunţat la această practică, întrucât un nou proiect al Legii lustraţiei, care se dorea mai radical, a fost declarat neconstituţional.

În Cehia, Institutul pentru studiul regimurilor totalitare permite oricărei persoane să aibă acces la fişierele serviciilor secrete. În paralel, din iniţiative private, au fost postate pe Internet diferite liste cu nume ale lucrătorilor şi colaboratorilor poliţiei secrete, dar şi al persoanelor urmărite.
Primul demers de acest gen l-a făcut directorul cotidianului „Lidove Noviny”care a publicat, în 1992, o asemenea listă, cunoscută sub numele de lista Cibulka, atrăgând atenţia că în baza datelor conţinute este greu de făcut diferenţa între duşman şi colaborator. În iulie 2009, acelaşi ziar anunţa publicarea a mai multe mii de nume de către fostul disident Stanislav Penc, care consideră că „Institutul monopolizează interpretarea istoriei, disimulează informaţiile şi nu face publice decât afacerile susceptibile a place celor mulţi”. În justiţie au fost acţionaţi doar 12 ofiţeri, prin prisma legislaţiei în vigoare înainte de 1989, fără a se obţine vreo condamnare. Politicienii s-au orientat către o modalitate de sancţionare rapidă şi în afara sferei penalului, respectiv lustraţia. Prin lege, unele categorii de ofiţeri şi colaboratori au fost excluşi de la deţinerea unei game de funcţii publice, fără a-i împiedica să candideze la alegeri.

În Ungaria, s-a înfiinţat un institut însărcinat cu analiza trecutului comunist, numit „Comisia Kenedi”, după numele directorului său, sociologul şi vechiul disident Janos Kenedi. Acest om a urmărit cu consecvenţă două obiective: publicarea numelor vechilor ofiţeri şi agenţi secreţi comunişti şi deschiderea arhivelor pentru public. Dar nu a primit prea multe documente sub motivaţie că multe dintre ele au fost distruse între anii 1989-1995 sau pentru că Ministrul de Interne a refuzat accesul la o parte din arhive. Clasa politică ungară nu a avut aceeaşi dorinţă, ca în alte ţări, pentru deschiderea arhivelor, iar atitudinea faţă de ofiţerii de informaţii a fost şi mai moderată, cei mai mulţi fiind menţinuţi în serviciile secrete, cu excepţia unora care au deţinut funcţii de conducere înainte de 1989.
În ce priveşte lustraţia, lista funcţiilor oficiale supuse verificării sub raportul legăturii dintre deţinătorii acestora cu poliţia secretă comunistă a fost mai largă sau mai restrânsă, în funcţie de politica partidelor aflate la putere. Legea lustraţiei a produs efecte până în anul 2004.

În Bulgaria, acţiunile de deconspirare şi lustrare a fostelor cadre de informaţii şi a colaboratorilor Securităţii au fost şi mai restrânse.

Exceptie a facut Germania, care dupa reîntregirea paşnică cu teritoriul fostei RDG, a intrat în posesia arhivei secrete a STASI (care a scăpat de intrarea in custodia Rusiei), si, datorită presiunilor interesate ale guvernanţilor şi opiniei publice, s-au facut publice toate evidentele, actul fiind asimilat Comisiei Gauck.

Concluzionand, considerăm că ar fi momentul ca, la nivelul clasei politice, să se reanalizeze sistemul de deconspirare a Securităţii, care a ajuns la cote paroxistice, unice în tot arealul fost comunist central şi est-european. Aceste abuzuri se produc atât faţă de foşti ofiţeri de informaţii, cât şi asupra colaboratorilor Serviciului naţional de informaţii din perioada comunistă. Şi unii, şi alţii sunt hotărâţi să-şi apere onoarea şi dreptatea prin toate modalităţile legale care le stau la dispoziţie, inclusiv prin apelarea la instanţele juridice internaţionale privind drepturile omului.

Timisoara, 2 aprilie 2012

.