Vanatoarea de securisti. 2

.


de Liviu Gaitan

După 21 de ani de la înlăturarea regimului comunist, în România se continuă o răfuială absurdă cu „securiştii”, incluzând în acest termen atât ofiţerii de informaţii, cât şi colaboratorii serviciului naţional de informaţii din perioada anterioară anului 1990.

Întrucât nu au putut fi identificate crime, abuzuri şi ilegalităţi comise în procesul activităţilor informativ-operative, pentru că acestea nu au existat, vânătoarea de "securişti" şi-a fixat noi criterii, respectiv demascarea ofiţerilor de informaţii şi a colaboratorilor care, în perioada 1945 – 1989, prin activităţile desfăşurate, „au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.

Pentru realizarea acestui obiectiv a fost creat Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), prin "Legea nr. 187 din 07.12.1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică".
Confuzia a fost totală de la început şi a persistat până în anul 2008, când legea respectiva a fost declarată neconstituţională.

Vreme de nouă ani, CNSAS a dat verdictele de poliţie politică, printr-un jenant hei-rupism superficial, şablonizat, fiind suficientă constatarea că ofiţerul sau sursa au participat la îndeplinirea unei măsuri operative (în limitele comandamentelor constituţionale de apărare a ţării) prin care, chipurile, ar fi încălcat anumite drepturi şi libertăţi.

Acuzaţiile CNSAS, legitimate ulterior juridic prin OUG nr.24/2008, anulează şi încalcă flagrant, abuziv, retroactiv, dreptul şi libertatea, obligaţia sfântă ori de onoare a cetăţenilor de a apăra ţara în forma specifică de militar sau prin colaborarea cu organismele specializate ale statului pe frontul secret al luptei, aşa cum se procedează în toate ţările lumii. Puterea legiuitoare se face că nu pricepe şi aruncă o blasfemie asupra principiului de drept constituţional al onestităţii apărării. Prin aceasta se creează un precedent antinaţional, se denigrează apărarea, se generează defetismul, neangajarea, este subminat conţinutul art. 55 (1) din Constituţie.

La cererea CNSAS, Curtea de Apel Bucuresti decide cine a fost şi cine nu a fost ofiţer de informaţii ori colaborator, cu dreptul ca acesta să se adreseze Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Credem că nu există vreun ofiţer de informaţii care să îşi renege statutul său în sistemul naţional de apărare. Dimpotrivă! La Curtea Constituţională, excepţiile de neconstituţionalitate invocate în diverse cauze sunt respinse uniform.

Instituţia CNSAS funcţionează în termenii unei autentice poliţii politice cu ceremonial distinct, cu încrustaţii parajudiciare, de cercetare, producător de noi dosare cu învinuiri, cu paraprocurori acuzatori în justiţie, cu avocaţi, cu consiliu decizional pe caz, cu un imens aparat ofensiv, pus să discrimineze dincolo de suveranitatea Constituţiei şi a legilor internaţionale, alimentând şi întreţinând războiul rece româno-român, dezbinator, divizarea cetăţenilor ţării în buni şi răi.
Înverşunarea propagandei anti-Securitate a dat prilejul unora să pună întrebarea dacă există vreo similitudine între faptul că, într-o vreme cumplită pentru Europa, pe baza legilor privind puritatea rasială, justiţia nazistă decidea cine este şi cine nu este evreu. Este oare posibil ca într-o Românie europeană CNSAS să hotărască, acum şi prin justiţie, cine a fost şi cine nu ofiţer, informator ori colaborator?

În revista „Flacăra (17-23.10.2008), un europarlamentar roman preciza cu autoritate, la obiect: „deconspirarea securiştilor şi colaboratorilor este doar o perdea de fum, de şantaj, însă mai grav este faptul că sunt destructurate şi vulnerabilizate instituţiile de securitate ale statului. Cauzele şi efectele se cer evaluate cu mult discernământ”.

Cu alte cuvinte, CNSAS se află în situaţia de a răspunde dacă, prin actele sale, disimulat ori nu, aduce daune comandamentelor de apărare naţională.
Percepţia publică asupra CNSAS include termeni ca: inutilă pentru nevoile stringente actuale ale societăţii, bugetivoră, abuzivă prin escamotarea adevărurilor istorice, cu rol provocator în influenţarea şi canalizarea voinţei cetăţenilor ţării.
Românii au acum priorităţi infinit mai ardente, economic şi social, mărturie stând amplitudinea în creştere a mişcărilor revendicative datorate prăbuşirii componentelor dreptului la viaţă, diminuării veniturilor şi exacerbării costurilor, care afectează vital populaţia pauperizată.

Organismele abilitate ale statului au obligaţia de a aplica onest dispoziţiile Constituţiei - art.1 (5) – normele internaţionale, respectiv să decidă eliminarea culpabilizării şi discriminării care perturbă grav democraţia, principiile statului de drept si solidaritatea cetăţenilor.

Nici o ţară din lume nu şi-a distrus serviciile de informaţii. Toţi militarii ţării contribuie, în forme specifice fiecărui domeniu, la apărarea valorilor naţionale.
Este în firea lucrurilor, democratic, ca serviciile de informaţii să fie criticate şi atenţionate pentru erori, responsabilizate legal pentru abuzuri, dar nu să fie demolate la nivel global. Tot aşa după cum este moral şi legitim ca vinovăţia să fie individualizată şi condamnată ca atare.

Prin jurisdicţia adoptată pe baza OUG nr.24/2008, se urmăreşte “doar consemnarea publică a activităţii” (n.n. – în fapt a celor care au apărat informativ ţara), iar “nu stabilirea vreunei răspunderi juridice”.

Se ridică în mod firesc întrebarea: dacă aşa stau lucrurile, de ce atâta tărăboi, cercetări,documentări, dosare, învinuiri, citări, acuzări, solemnităţi, procese, hotărâri, publicări şi altele, care prin ele însele afectează, hărţuiesc, umilesc si lovesc în demnitatea unor oameni care, dacă prin vreo minune au scăpat de „teroarea” anterioară, cad victimă celei actuale?

Un tărăboi extrem de costisitor, plătit de populaţie, generator doar de dezavantaje economice, sociale şi naţionale. In ce scop?
(va urma)

Timisoara, 26 martie 2012


.