Organizarea
intelligence-ului in Ministerul de Interne
Ministerul de Interne, care a păstrat în structura sa
detectivii moşteniţi din perioada anterioară, a avut ca principală sarcină
menţinerea ordinii şi liniştii publice. Personalul din subordine a fost obligat
să obţină informaţii de interes pentru siguranţa statului. La nivel central s-a
constituit o poliţie secretă care a fost condusă de prefectul poliţiei
Capitalei. Informaţiile au fost căutate în toate locurile şi mediile de interes
prin agenţi sau poliţai şi erau raportate prefecţilor de poliţie, iar apoi
Primului Ministru şi Domnitorului. Poliţiei i-au fost puse la dispoziţie
fonduri secrete pe care le utiliza în obţinerea de informaţii şi în
recompensarea propriilor agenţi. Activitatea Poliţiei a fost aşezată în cadrul
legal.
Activitatea informativă din judeţe a fost coordonată direct
de către prefecţi, care aveau în subordine agenţi proprii. Aceştia dădeau
personal instrucţiuni agenţilor proprii asupra problemelor pe care erau
obligaţi să le urmărească şi să le comunice în timp util. Activitatea
respectivă a fost însă îngreunată de faptul că nu peste tot s-a reuşit încă de
la început să se creeze o poliţie secretă care să lucreze prin agentură, iar
pentru obţinerea informaţiilor, prefecţii de judeţe erau nevoiţi să le
plătească pe cele de valoare din fondurile proprii.
Este de remarcat faptul că Ministerul de Interne a preluat
şi problema comunicaţiilor între cele două ţări, luând în gestiune Telegraful.
Acesta a fost uzitat şi de administratorii de judeţe, care comunicau direct cu
Domnitorul ales. De asemenea, cu ajutorul unei misiuni de experţi francezi a
fost reorganizat şi unificat Serviciul Poştelor, care a fost utilizat de
poliţie în vederea obţinerii de informaţii prin interceptarea corespondenţei.
În acest fel a fost înlăturată poşta rusească, uzitată în
Principate şi au fost luate sub control propriu toate trimiterile poştale de pe
teritoriul romanesc.
Organizarea
intelligence-ului in Ministerul de razboi
Primele structuri informative instituţionalizate, cu
caracter militar, au apărut o dată cu organizarea armatei române moderne, după
Unirea Principatelor. Data de referinţă este 12 noiembrie 1859, când Alexandru
Ioan Cuza, prin Înalt ordin de zi nr. 83, a înfiinţat Statul Major General al
Armatei, în componenţa căruia se afla şi Sectia a II-a, primul serviciu de
informaţii al armatei române, condus de sublocotenentul Gheorghe Slăniceanu.
Documentul fondator al primei structuri specializate de
operaţii este reprezentat de Ordinul de Zi nr. 123, din 14 decembrie 1859,
potrivit căruia Statul Major General a fost structurat pe patru secţii, fără a
avea o denumire anume.
Secţia a II-a prin responsabilitaţile sale întrunea toate
condiţiile de a fi considerată prima structură specializată de operaţii- secţia
operaţii militare, cum va fi cunoscută până după cel de-al Doilea Război
Mondial.
Armata avea nevoie de informaţii privind instruirea proprie,
menţinerea disciplinei, formarea corpului de ofiţeri, dar şi probleme legate de
loialitate, de înzestrare cu armament modern şi însuşirea tehnicilor de luptă
moderne.
Informaţiile
cu caracter militar au fost necesare şi pentru cunoaşterea atitudinii Marilor
Puteri, descifrarea intenţiilor acestora, „înmuierea” celor ostile, căutarea de
aliaţi. Pregătirea noului corp de ofiţeri a primit şi o componentă informativă.
Ofiţerii trimişi în misiuni militare peste hotare, în nordul Africii în
contextul războiului dintre spanioli şi marocani sau în Italia în contextul
războiului pentru unificarea Italiei au avut dublu statut: de observatori
şi ataşaţi pe lângă comandamentul spaniol, respectiv piemontez. Sursa: art-emis.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu