Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

Loading...

Follow by Email

joi, 18 februarie 2016

Amintiri din SRI


Foto "Catavencii"


Zilele trecute am zarit de la distanta o femeie frumoasa in statia de troleibuz, m-am indreptat catre ea, i-am zambit si am salutat-o. Dintotdeauna fusesem foarte direct cu genul frumos si aceasta calitate mi-a adus de fiecare data binemeritate recompense. Spre satisfactia mea, si ea ma remarcase de la distanta, desi nu ne mai intalnisem de aproape 10 ani, de pe vremea cand fuseseram colegi la SRI Timis. In acele timpuri ea era o pustoaica frumusica si cumva zvapaiata, placuta de toata lumea, dar in anii ce-au trecut, trasaturile si conduita i s-au maturizat, definindu-i o frumusete calma ce atragea atentia asupra sa.

Intalnirea a fost pe cat de surprinzatoare - pe atat de placuta. Oricat am cautat vreun semn de retinere, cu care ani de zile s-au tot confruntat rezervistii locali din partea personalului activ influentat de prea tanarul fost comandant Cristian Daescu, prematur si dizgratios maturizat in intelligence-ul banatean, nu am gasit niciunul. Parea ca intr-adevar noul comandant, adus la Timisoara in urma cu cativa ani ca sa repare ce stricase celalalt in multe alte domenii, chiar se tinuse de cuvant, schimbase registrul, facuse cuvenita reparatie si reunise avantul tineresc al intelligence-ul activ cu experienta celui de rezerva. Fireste ca asta nu se va putea niciodata verifica, dar cu titlu de inventar, afirmatia poate fi retinuta.

Spun asta intrucat fosta mea colega discuta cu deplina siguranta, deschidere si nonsalanta despre familia ei si imi punea cu real interes prietenesc intrebari despre copiii mei, pe care ii cunostea foarte bine. Nici urma sa evite dialogul, sa se eschiveze de la discutie, ori sa priveasca pe langa mine, asa cum se proceda pe vremea acelui Daescu. Desi scurta, intalnirea a fost de-a dreptul placuta. Tanara mea fosta colega a coborat dupa un timp din troleibuz, eu am mai mers doua statii, dar probabil ca gandurile ne-au mai ramas impreuna o vreme.
De fapt, gandurile mele au fost cele ce s-au indreptat din nou in trecut si au poposit indelung pe acei tulburatori ani de cariera mea in SRI!  

In acea zi, intreaga seara si in zilele urmatoare am revazut o multime de amintiri cu acei ciudati ani petrecuti sub roza vanturilor de tot felul si de pretutindeni. Mi-au revenit in zilele urmatoare vechile, obsedantele si chinuitoarele intrebari la care niciodata nu gasisem vreun raspuns.  

Cum ar fi evoluat cariera mea daca in 1986 as fi spus „nu” lui Traian Sima, seful securitatii timisene din acea vreme, cand m-a chestionat daca sunt de acord sa parasesc sediul conspirativ si sa vin sa lucrez la vedere in unitatea sa, in profilul de lupta antiiredentista, prima mea specializare din anii scolii de ofiteri.

Cu siguranta ca daca ramaneam in sediul acoperit, nu as fi intrat sub incidenta dispozitiei pe care Traian Basescu i-o daduse  lui Florian Coldea in august 2006 - de a trece in rezerva toti ofiterii ce aveau tangenta cu apararea unitatii statale a Romaniei.

Ce fel de cariera as fi avut daca mai tarziu, in 1992, as fi spus „nu” lui Anton Juganaru, seful diviziunii de protectie interna din SRI cand acesta m-a chemat la Arad sa ma intrebe daca doresc sa plec de la SRI Timis si sa merg in unitatea centrala de contraspionaj intern, pe care o conducea. Nu imi putea spune la acel moment prea multe despre noile mele sarcini, dar atat am inteles clar - ca fusesem punctat si selectat intrucat domeniul in care eram specializat si in care lucrasem si acoperit si ulterior la vedere, avea o corespondenta acuta in planurile de cautare de informatii ale unitatii ce o conducea. Iar el avea doar planuri de masuri, obiective si sarcini, dar nu si personal calificat! Rolul meu in noul colectiv urma sa fie acela de a extrage ghimpele infipt in vena jugulara a tanarului serviciu de informatii infiintat imediat dupa evenimentele de la Targu Mures.

Cu siguranta, daca spuneam „nu” si ramaneam sa imi vad de treaba in profilul meu, nu as fi descoperit corupti chiar in interiorul structurii in care lucram, nu mi-as fi atras ura si razbunarea lor si a grupurilor politico-economice cu care se intretineau.


Asa cum omenirea privita de Stefan Zweig isi avusese ceasurile sale astrale, tot asa si cariera mea la SRI trecuse prin momente cruciale si fara indoiala destinul meu si al celor din jurul meu avea sa sufere multiple influente din aceste cauze!

***

2 comentarii:

  1. Si mai trist a fost cand mizeria lor sufleteasca s-a impletit cu rautatea si ura !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-aduc aminte de un coleg care trecand in rezerva din motive de boala, a suferit presiuni inumane pentru a-si ceda locuinta unuia ce se afla in gratiile celor de care spui! Pacat ca a cedat acelor presiuni!

      Ștergere