Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

Loading...

Follow by Email

duminică, 20 mai 2012

Grecia moderna, Grecia bizantina



.
preluare www.ziare.com
 .
Urna greceasca

Practic, a ramas mai putin de o luna in care Europa poate evita impactul, care ar fi foarte dur, nu doar pentru Grecia.
Cand popoare aduse la disperare de crize economice prelungite sunt chemate in mod repetat sa voteze de catre politicieni confuzi sau incapabili, se pot intampla lucruri grave. Ajunge sa ne amintim de anul electoral 1932 din Germania, pentru a deveni extrem de rezervati vizavi de tacticile actuale ale partidelor politice din Grecia.
Marea "surpriza" a alegerilor din 6 mai 2012 a fost SYRIZA, o miscare extremista eterogena denumita dupa acronimul grecesc pentru "Coalitia Stangii radicale", intrata in competitia electorala in 2004 si care se adreseaza bazinului electoral neo-marxist, anarhist, anti-occidental, anti-liberal si anti-capitalist, niciodata cu adevarat secat in Grecia.
Liderul SYRIZA, Alexis Tsipras, a obtinut la 6 mai locul al doilea pentru partidul sau si 17% din votul popular, cu un slogan naucitor: "Grecia ramane in zona euro, dar renunta la planul de austeritate convenit si semnat cu UE, BCE si FMI". Mai pe romaneste, si la bal, si la spital, dar simultan. Dezordinea cognitiva, axiologica si logica din "gandirea" politica a lui Tsipras nu este prea diferita, pe fond, de ceea ce istoria a mai consemnat in "gandirea" unor lideri occidentali precum si Mussolini sau Hitler.
Ceea ce difera este faptul ca intre 1922-1932 si 2012 au trecut, totusi, 80-90 de ani, dar mai ales faptul ca Grecia, spre deosebire de Germania si Italia, nu este o piesa indispensabila arhitecturii geopolitice a Europei. De la incoronarea lui Carol cel Mare ca imparat al Occidentului, in anul 800, niciun dezastru politic, economic sau militar al grecilor n-a mai afectat decisiv interesele vitale ale Europei de Vest, nici macar cucerirea Constantinopolului de catre turci in 1453.
Dupa o temporara ameliorare intre 1945-1989, in perioada Razboiului Rece, cand amenintarea sovietica a crescut in ochii Occidentului valoarea Greciei, declinul ei a continuat abrupt dupa 1990, nesesizat de majoritatea electoratului si ignorat in mod iresponsabil de politicieni. Iar aderarea la zona euro, in 2002, a contribuit decisiv la ascunderea acestui declin in spatele unor iluzii periculoase.
Utopiile pot ucide, iar cei slabi cad primii
Lansarea euro in 2002 a fost o alta incercare a elitelor europene de a introduce, voluntar, o utopie in viata reala. Utopiile suna bine pentru naivi, insa au si o mare problema: daca se incearca aplicarea lor, se ajunge aproape sigur la dezastru. Comunismul a incercat sa impuna, cu forta, egalitatea sociala si economica dintre oameni. Dupa exact 100 de ani, dar cu metode non-violente, proiectul euro incearca sa uniformizeze economic natiunile europene.
Dincolo de iluzii, adevarul este ca forta euro provine in proportie de 80% din fosta marca germana, 15% din fostul franc francez si 5% din toate celelalte monede disparute. O astfel de utopie - introducerea unei monede comune a Europei inainte ca europenii sa fie convinsi, prin metode politice, de necesitatea unui stat federal european - sugereaza doua concluzii.
Prima este ca elitele vest-europene nu au avut, de fapt, incredere ca unificarea Europei se poate face de jos in sus, democratic, asa ca au actionat de sus in jos, punand moneda inaintea statului, pentru a nu mai lasa "loc de intors" proiectului lor. A doua este ca singura sansa pentru ca acest proiect sa reuseasca ar fi fost ca in cei 10 ani care au trecut din 2002, toate natiunile mediteraneene sa-si insuseasca, sincer si profund, o etica a muncii si o disciplina sociala similare celor germane.
Oricine i-a cunoscut, macar la nivel mediu, dar non-turistic, pe greci, italieni sau spanioli stie bine cate sanse exista ca acestia sa devina "nemti economici". Nu este o ironie si nicio critica, doar o constatare: natiunile sunt realitati mult prea complicate pentru a fi schimbate in zece ani prin "proiecte de birou".
Alaturandu-se proiectului euro in 2002, grecii moderni au comis, probabil, o eroare comparabila cu cea a grecilor bizantini, care au folosit biserica ortodoxa ca instrument administrativ si fiscal in provinciile din Orient, provocand astfel ruptura definitiva a acestora de civilizatia Europei.
Soarta amara a tarilor neiubite
Dupa inlaturarea regimului militar, in 1974, Grecia a fost condusa de doua "familii" politice - PASOK si Nea Demokratia - reprezentand patru-cinci familii biologice (extinse) plus vasalii acestora, detinatoare ale imensei majoritati a averilor private grecesti, pastrate intotdeauna, detaliu interesant, in principal in bancile britanice si elvetiene.
Astazi, socialistii si conservatorii joaca rolul "responsabilitatii" si sprijina masurile de austeritate necesare supravietuirii acordului cu EU, BCE si FMI, ca singura solutie pentru ramanerea in zona euro. Este insa prea tarziu, inclusiv pentru ca tot mai putini greci sunt dispusi sa-i asculte ce au de spus sau sa-i ia in serios.
Nu este nimic de mirare: dupa 35 de ani, politicienii "moderati" au dus Grecia in situatia in care in fata se afla un zid pe care nu are puterea sa il escaladeze, in dreapta sa afla o mlastina plina de crocodili, in stanga un desert infestat de scorpioni, iar din spate de apropie creditorii cu iataganele in maini. In fata unui astfel de meniu de "optiuni", evident ca tot mai multi greci cedeaza tentatiei votului extremist.
In vremea cand granzii socialisti si conservatori faceau politica (de stat) pentru afaceri (private) si viceversa, tanarul Alexis Tsipras isi facea ucenicia de "luptator" la universitate, unde organiza ocupari ale campusului si "rezistente eroice" impotriva guvernelor de atunci, care erau tentate de reforme "cu iz fascist", precum obligarea bietilor studenti din anul cinci de a promova examenele restante din anul 1 inainte de a fi admisi la examenul de licenta.
Ce vremuri! Studeni greci cu origini neaose ardeau steagul Greciei lor natale, alaturi de steagurile SUA si Israelului, in timp ce fluturau in vant steagul rosu-negru anarhist sau steagurile Cubei si Palestinei si purtau cu mandrie tricouri cu Che Guevara.
Ironia suprema si dovada ca istoria, la fel ca prostia, se razbuna in cele mai ciudate feluri este ca Alexis Tsipras a devenit astazi arbitrul jocului politic din Grecia, rol care risca sa se consolideze dupa repetarea alegerilor la 17 iunie, in timp ce purtatorii unor nume de rezonanta precum Samaras si Venizelos asista neputinciosi de pe margine la agonia sistemului pe care partidele lor l-au patronat.
Sa vizualizam: un Alexis Tsipras, odrasla rasfatata a unei familii burgheze bogate, in care totul i-a fost mereu la dispozitie, coborand din limuzina sa BMW de peste 100.000 de euro, simbolul prin excelenta al acumularii datoriei catastrofale a Greciei dupa aderarea la zona euro si un acelasi Alexis Tsipras urcand la tribuna SYRIZA, unde plange de mila saracilor, somerilor, muncitorilor si fermierilor greci si infiereaza "capitalismul" si Germania.
Se mai indoieste cineva de geniul grec si de motivele pentru care tragedia, ca gen literar, a aparut in Grecia si nicaieri altundeva?

20.05.2012
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu