Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

Follow by Email

vineri, 11 ianuarie 2013

Biserica Ortodoxa Romana. Razboiul anteriilor


.

Biserica Ortodoxa Romana. Razboiul anteriilor
Saul Beloia, ianuarie 2013


.

.
Am aflat adeseori ca razboaiele purtate in istoria umanitatii au avut de fiecare data in ele, daca nu o motivatie in intregime religioasa, cel putin un sambure religios, iar daca nici asa, atunci cu siguranta implicari religioase pe parcurs ori macar interventii dupa semnarea tratatelor. Trupele au fost dintotdeauna insotite de preoti pentru a se face serviciul divin celor rapusi, iar in ragazurile dintre lupte, acestia au tinut tot timpul legatura cu biserica ramasa in urma. 
Imi vin acum in memorie vechile cruciade, razboiul rozelor, cel de 100 de ani, cel de treizeci de ani, dar in egala masura si revolutia Commonvealth, in care biserica a avut fervente implicari.

Primele colonizari ale lumilor noi s-au facut prin razboaie purtate in numele crucii, colonizatorii fiind deopotriva imbracati in armura si in sutana. Cand statele maritime s-au cristalizat cu sprijinul crucii, civilizatiile de peste mari au fost sortite crestinizarii. Care a fost realizata asa cum se stie – barbatii cu sabia, iar femeile si copiii - cu crucea.

In epoca moderna, aparent fara vreo prea mare sustinere bisericeasca, societatea industriala, gigant energofag dispus sa se autodevoreze daca ramane fara hrana, a demolat zidului Berlinului ca modalitate de acces al civilizatiei occidentale catre pietele orientale de materii prime, inchinate religiei musulmane.

Lupta politica ce se duce in Romania dupa deschiderea granitelor din 1989, este purtata de fapt in numele unor grupuri religioase infiltrate in mediul economic si de acolo in cel politico-administrativ. Perena la rascrucea drumurilor comerciale est-vest si nord-sud, Romania se confrunta de doua mii de ani cu tendintele de hegemonie religioasa din toate cele patru vanturi. Vremelnice victorii si stapaniri in teritoriile romanesti au avut, pe rand, atat ortodoxia traditionala, catolicismul dar si mahomedanismul timpuriu.

Mai recent, au pus mana pe arma si neoprotestantii, care dogmaticii crestine ii opun misiologia derivata din sectologie. Niciodata suficient de puternici pentru a deveni arbitri intre marile blocuri religioase rasaritene si de apus, dar doritori de hrana, si-au urmarit expansiunea casa cu casa, familie cu familie, om cu om. Victorii importante au obtinut cand au trimis credinciosi in parlament si cand, traficandu-si influenta la cancelariile puternice, au primit promisiunea ca, sustinuti de presedintie, vor putea impune primul ministru.   

Disputele recente in legatura cu funeraliile lui Sergiu Nicolaescu aduc noi dovezi in sprijinul celor spuse mai sus. Biserica ortodoxa refuza acordarea serviciului divin la catafalcul celui disparut, familia indoliata forteaza fara succes taria dogmei apoi protesteaza mediatic, iar poporul de pe margine nu intelege nimic, casca gura, se mira si se manifesta cum stie!
Ceea ce am vazut nu a fost decat una dintre sarjele din razboiul prin care unii incearca sa modifice iar altii sa apere un tezaur spiritual. Cei ce vor invinge vor primi drept rasplata o tara.

Toti cei implicati ar nega existenta razboiului daca ar fi intrebati despre existenta lui. Dovada insa ca razboiul  religios se afla in curs o constituie totala lipsa de pe piata publica a oricarei stiri referitoare la ecumenism, deci la lipsa oricarui eveniment de natura a evidentia fratia intre culte. Poate ca ar exista ceva trend-uri de ecumenism, insa neinsemnate si neluate in seama, initiate de cei mici si slabi, care ar dori fratii cu marile religii, asa cum catelul din fabula vrea democratie in raport cu dulaul.

Dupa 1945, pentru a stinge razboiul religios mostenit, ideologia socialista romaneasca a favorizat in mod tacit ortodoxia, dar a tolerat si impus un ecumenism pe jumatate controlat de partid si jumatate sub cel al organelor de militie si securitate. Fireste ca prin controlul statal, mozaicul religios din Romania a fost aranjat potrivit obiectivelor politice si sociale ce promovau unitatea poporului. Lipsa de ecumenism religios a fost etichetata drept tentativa de dezbinare a poporului si prin aceasta s-a impus linistea pe taramul spiritualitatii religioase, iar batalia a fost curmata.   

Dupa 1989, liberalizarea spirituala a redeschis ostilitatile si a oferit unora dintre combatanti posibilitatea de a-si intari pozitia dominanta, iar celorlalti – de a-si lua revansa si averile inapoi. Un intreg arsenal de razboi a fost scos la iveala, destinat in primul rand adjudecarii pietei imobiliare ecleziastice si in al doilea rand, necesar transarii puterii de influenta asupra maselor de deserventi, enoriasi, aderenti si sustinatori. Revansarzii au adus cu ei nepasarea si au refuzat sa adape poporul insetat dupa trecerea prin pustie, ba mai mult, i-au luat si painea de la gura. Ceea ce a facut lumina asupra adevaratelor lor intentii.

Noii jucatori au reinceput ostilitatile mai intai prin gesturi de exhibare cu noi si noi lacasuri de cult - simboluri ale puterii, apoi prin declaratii publice dar mai ales prin mutarea razboaielor in justitie. Cel ce a reusit sa se faca placut magistratului a castigat. In general, in numele democratiei, biserica traditionala a pierdut.

Interesate sau nu, influentate sau nu, capeteniile tarii au dat mana libera capilor bisericii traditionale, dar au interzis armatei sa se amestece in razboi, cu toate ca pe umerii unora dintre slujitori, peste anteriu, a pus epoleti. Serviciile secrete nici atata sprijin nu acorda, cu toate ca directiile de informatii interne din SRI, in primii ani de  dupa infiintarea sa, au invocat atentatul la dreptul de liber serviciu spiritual al cetatenilor. Pentru ca, insa, nimeni nu a putut prognoza vreun castigator definitiv, din start structurilor informative nu li s-a permis sa intervina in razboi. Virgil Magureanu si succesorii nu au facut decat sa repete gestul prin care Iulian Vlad retrasese dispozitivele informative din Piata Palatului, preferand neutralitatea si perspectiva larga asupra celor ce se petreceau.

Ca atare, razboiul se desfasoara pe un front nevazut si din cand in cand publicul afla despre el dar nu il interpreteaza ca atare, aude de cate un armistitiu sau de incheierea unei batalii, de retrocedarea vreunei biserici cu tot cu comunitatea si proprietatile aferente, de caterisirea cate unui deservent sau de sanctificarea altuia.

Violenta razboiului se ridica la nivelul mizei sale - penetrarea la varful structurilor administratiei statului – presedintie, guvern, parlament si de acolo, influentarea politicilor generale.

Iata de ce, infrangerea cu arme politice a neoprotestantilor la alegerile locale din vara si la cele generale din aceasta iarna, a permis Bisericii Ortodoxe Romane sa numeasca primul ministru al Guvernului Romaniei in persoana ginerelui unui important stalp al ortodoxiei banatene. Prin acea victorie s-a reusit transarea conflictului si stabilizarea situatiei din tara pentru perioada cel putin a urmatoarelor cateva legislaturi. Alianta socialistilor cu conservatorii adversari ai formelor fara fond, dar mai ales cu liberalii, singurii care au reusit sa isi pastreze in titulatura partidului cuvantul “national”, pare sa fi ridicat in fata perdantilor un obstacol insurmontabil si sa le fi pecetluit soarta. Ca un facut, sloganele lor electorale in mod subit nu au mai fost preferate de alegatori si candidatii le-au ramas in afara arenei.

Asediul zidurilor de la Cotroceni nu va avea, sub acest aspect cel putin, semnificatii deosebite in urmatorii doi ani, dar, fatidic pentru invinsii din 2012, se va produce cu rezultate deja stiute! Lor le-au mai ramas doar doua sanse inaintea alegerilor prezidentiale: sa il converteasca pe candidatul adversarilor ori sa drapeze un om de-al lor in culoarea acestora si sa il substituie.
Ceea ce pe campul de lupta va fi dificil de realizat fara stirea santinelelor!

3 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere