de Saul Beloia
Ca sa incep cu o confesiune pe care doream sa o fac de mai multa vreme, martusisesc ca scriu cu mare placere despre fenomenul detectivistic. Pentru ca iubesc sa fac asta, imi acord si dreptul de a-mi pune si de a pune intrebari! Caci la urma urmei, daca sunt singurul ce vrea raspunsuri, de ce sa nu intreb?
Mai intai, scriu despre detectivism pentru ca ma aflu pe un teren virgin, de care nimeni pana acum nu s-a aratat interesat, pe care nimeni nu l-a studiat si analizat, nu a cercetat si evidentiat nici factorii ce i-au determinat aparitia si influentat evolutia, nici plusurile si minusurile pe care le-a inregistrat in cei opt ani ce au trecut de la aparitie, si fireste – nici subsistemele ce il compun, dinamicile sale interne, motoarele acestora sau reactivii si aditivii introdusi in arderile sale interne.
De asemenea, nimeni nu a fost interesat de relevarea contextului social, a celui politic si a celui economic in care detectivismul a fost lansat pe piata serviciilor, nimeni nu a notat asteptarile pietei inainte de aparitia sa, nu a estimat impactul scontat si nu l-a inregistrat pe cel realizat, si cu atat mai putin, nimeni nu a localizat segmentul de piata caruia i se adresa noua profesie.
Dar, mai ales, nimeni nu s-a aratat interesat in niciun fel nici de grupurile care, in anii ce au urmat aparitiei detectivismului, ar fi putut sa fie interesate sa il ia sub control, chiar l-au luat sub control sau doar au incercat asta.
Mai mult decat atat, niciodata nimeni nu s-a aratat interesat sa afle si sa spuna care categorii de persoane au constituit mediul profesional al detectivilor particulari, lucru ce pare esential intr-o analiza a fenomenului.
In chip de scuza pentru aceasta lipsa de interes fata de detectivism, sigur ca ar putea fi invocat nivelul redus al culturii institutionale si organizationale din arealul mioritic. Tot in chip de scuze ar mai putea fi invocate marea varietate de oferte in profesiile liberale, libertatea deplina a fiecarei profesii de a se dezvolta potrivit legilor cererii si ofertei, sau chiar deplina democratie ce exclude monitorizarea pietei de profesii liberale. Sigur, toate acestea ar putea fi orice, numai scuze reale – nu!
Nici macar faptul ca, fara stirea sa, detectivismul poarta agatat pe spate un panou pe care scrie ”urmaresc soti adulterini” nu poate fi invocat in chip de scuza pentru cvasianonimatul in care innoata profesia. Cine i-a atasat aceasta eticheta si in ce scop, este dificil de aflat, atata timp cat autorul nu a fost prins in flagrant! Efectul unui asemenea gest se vede insa in atitudinea generalizata a celor carora dupa ce le inmanezi cartea de vizita, o pun cu grija in buzunar dar declara ca inca nu doresc sa isi urmareasca consortul. (!)
Atat de des am intalnit aceasta eticheta in medii dintre cele mai diferite, inclusiv in cele titrate ale vietii stiintifice si academice, incat am ajuns sa pun de fiecare data intrebarea “cine v-a spus ca doar la asta se rezuma detectivismul?”. Recunosc ca am inregistrat cu satisfactie faptul ca interlocutorii fac ochii mari cand le vorbesc - de exemplu despre nevoia acuta a mediului financiar sau economic de a gasi servicii integrate de intelligence, sau despre alte si alte tipuri de servicii si solutii, serioase fara discutie, pe care profesia de detectiv le poate oferi! Nu stiau nimic, faceau ochii mari si deveneau ganditori.
La opt ani de la infiintare, consecinta a slabei promovari a profesiei, pentru multa lume detectivul inca este o ciudatenie, o prezenta insolita, un obiect de amuzament, asa cam ca o dansatoare adusa la un chef de burlaci. Nimeni nu a incercat vreodata sa ii arate adevaratele valente, insusirile reale, scopurile in care a aparut, ce poate face, cum, prin ce mijloace si pentru cine. Ba dimpotriva, cineva a inchis ochii pietei fata de realitatile fenomenului, lipind pe spatele detectivismului o imagine domestica si aruncandu-l in penibilul urmaririlor de soti adulterini. Oare cine? Si in ce scop?
Pare ca la un moment dat, cineva a avut nevoie de un istrument nou pe piata de informatii, l-a produs si de atunci se foloseste de el fara sa ii pese ca adevaratul sau beneficiar, marea piata, nu stie mai nimic despre aceasta!
Cine ar fi putut dori ca detectivii sa fie receptati drept niste simpli urmaritori si nimic mai mult? Vreun redutabil adversar? Putin probabil, daca acesta ar fi existat, ar fi ucis proiectul inca din fase, rezolvand respingerea proiectului inca in Parlament. Vreun concurent ce isi dorea hegemonia pe piata investigatiei cu mijloace private? Nu exista asa ceva, detectivismul este unic pe piata, asa ca si avocatura, executorii, lichidatorii sau mediatorii. Vreun serviciu de informatii? Greu de crezut, legile de functionare nu permit niciunuia astfel de activitati, si apoi, comisiile parlamentare de control ar fi spulberat orice structura informativa prinsa cu o astfel de mata in sac!
Cine sa fi manifestat interes ca profesia de detectiv sa nu intre in constiinta lumii drept una in care instrumentarul uzual cuprinde deopotriva culegerea in mod secret/conspirat/discret/ascuns, de informatii prin utilizarea de metode si mijloace profesioniste, urmata de analiza, sinteza, integrarea si valorificarea lor in beneficiul clientului? Dificil de raspuns, la o prima vedere!
Reformuland insa si intreband cine este acela care, avand informatii dar neputandu-le declara sursa, a avut nevoie de un acar paun si a aruncat pe piata Legea 329/2003, marcand astfel infiintarea detectivismului romanesc? Cine ar fi vrut, in anul preelectoral 2003, sa mistifice sursa unora dintre informatiile ce ii parveneau?
Dar ce fel de informatii ar fi trebuit sa para ca au drept sursa detectivii? Foarte probabil ca cele ilegal obtinute de catre structurile informative, cu incalcarea legii si a atributelor legale, a normelor ce reglementeaza drepturi ale omului, prin interceptari si urmariri ilegale, cele cu caracter politic! Dar cine sa fi recurs la organizarea de culegere de informatii in perioada aceea preelectorala prin asemenea cai de-a dreptul reprobabile? Si in al cui beneficiu? Dar mai ales despre cine? Au existat vreodata acuze publice de aceasta natura pe piata in anul 2003, formulate la adresa serviciilor romanesti de informatii? Pai au cam existat! Cam toate structurile informative au fost acuzate, in momente diverse, incepand de la SRI si pana la structurile departamentale de la interne, justitie, e drept, cu exceptia celui din MapN (!), au fost acuzate, mai mult sau mai putin fondat, ca obtin si valorifica informatii cu caracter politic, ba chiar ca savarsesc acte de politie politica!
Pare ca ceata incepe sa se ridice incet-incet! Abia acum se vede ca prin aparitia profesiei de detectiv particular s-a urmarit de fapt legalizarea utilizarii in paralel si de catre mediul privat a mijloacelor si metodelor muncii de informatii puse prin lege la indemana exclusiva a serviciilor secrete.
Cine totusi sa fie in spate? Sa fie parintii detectivismului, aceia care au initiat proiectul, l-au dus in Parlament, s-au ingrijit sa treaca de comisii, l-au urmarit pe flux si au facut lobby ca textul sa fie adoptat?
Aceiasi care, fix dupa un an, in 2004, vazand ca le-a scapat ceva in textul originar, au decis ca proaspata lege trebuie amendata si s-au pus din nou la treaba luand-o de la inceput – corectii, amendamente, comisii, lobby, discutii, votul final, promulgare etc?
Cine sa fi avut interesul sa infiinteze detectivismul cu atatea si atatea eforturi, ca mai apoi sa il imbrace in hainele saracacioase ale cautatorilor de adulteri, de persoane disparute si de hoti din super market-uri si de fier vechi? Cine s-a ingrijit ca doar aceste tipuri de sarcini, si nu altele, sa fie mediatizate si introduse in constiinta pietei ca fiind exclusive unui detectiv particular? Cine sa fi avut nevoie ca detectivismul sa para altceva decat este el cu adevarat? Si mai ales - de ce?
Din perspectiva celor opt ani, aparitia detectivismului pare acum un act intreprins in mare graba, de catre niste insi nepregatiti si destinat unei o piete de asemenea nepregatita, o nastere prematura in care fatul, dupa ce a fost adus pe lume cu forcepsul, a fost degraba abandonat, pentru ca parintii sa nu poarte raspunderea sa. Sa fie detectivismul un produs adulterin? Parintii sai sa fi avut o relatie ascunsa? Incestuoasa? Din acest motiv, viitorul sau va fi marcat vesnic de un certificat de nastere si de o genealogie cu multe semne de intrebare?
Privind mai atent la componenta si configuratia scenei politice din 2003, anul in care a fost promulgata Legea 329, la evolutiile si dinamicile inregistrate pana in anul urmator, 2004, an electoral, cand prin Legea 353 s-a produs modificarea textului initial, la tipurile de modificari aduse legii detectivului, dar si la anumite fenomene conexe mai mult sau mai putin persistente ce au fost generate prin noul text, foarte multe raspunsuri ies cu usurinta la iveala, fara a fi nevoie nici macar de o sumara investigare.
******************
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu