Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

Follow by Email

miercuri, 11 martie 2015

Cum am intrat la Securitate, in anul 1982



Cum am intrat la Securitate, in anul 1982


Fosta Scoala Militara de Ofiteri Activi a MI - vedere aeriana,
actuala Academie de Politie


Exista oameni care isi propun un tel si nu se opresc pana nu il ating! Exista insa si oameni care sunt produsele intamplarii si ale vointei altora si care savarsesc diverse performante fara niciun efort, fara nicio motivatie, in virtutea inertiei primite de la cei ce le dau un simplu impuls ori ii imping continuu de la spate.

Prin anul 1982, la rascrucea tineretii, eram deja calificat la locul de munca intr-o fabrica timisoreana, cu serviciul militar satisfacut cum se spunea, ma insurasem cu o fata frumoasa din fabrica, figuram ca orice cap de familie pe lista de prioritati pentru a primi repartitia pentru un apartament cu doua camera la bloc, cum era mersul pe-atunci si priveam viitorul cu incredere, asteptand sa ni se nasca primul copil.

As fi devenit un angajat de nadejde al fabricii, iar in 1989 as fi iesit in strada odata cu toti ceilalti, probabil strigand impotriva a ceea ce s-a strigat atunci. Sau poate nu. Dar n-a fost sa fie nici asa, nici asa!

Fix atunci, in primavara lui 1982, a venit la mine un verisor primar, operator chemist intr-un combinat chimic timisorean, sa imi spuna ca el de mai multi ani isi doreste cu ardoare sa devina ofiter in Militie sau in Securitate si ca de cateva ori, in mare secret, ca sa nu se auda prin comuna, a dat examen la Bucuresti, dar ca a fost respins de fiecare data. Motivul pentru care imi spunea toate astea era acela ca dorea sa invete cu mine materia de examen la limba romana, apreciind ca eu sunt bun la romana, pentru ca ii avusesem profesori de nadejde pe Manescu, pe Podariu si pe Batea.

Copilarisem impreuna, ne inteleseseram intotdeauna bine, asa ca nu am stat pe ganduri si am procurat manuale de romana din liceu, mi-am cautat caietele de analize literare si caracterizari de personaje si am trecut la treaba. Vreme de vreo doua luni am tot tocit pe materie, pana cand verisorului meu i-a venit ideea ca ar trebui sa merg si eu la Bucuresti si sa dau si eu examen odata cu el. Mai dadusem admitere la filologie, sortii nu imi fusesera nici mie favorabili, dar nu ma dadusem batut si urma sa mai incerc. M-am uitat lung la el si a doua zi, fara a avea habar in ce ma bag, l-am asteptat in fata portii Militiei, pe bulevardul Leontin Salajan.

Doua frunze de stejar, oferite la vanzare pe www.tocmai.ro 

Ce era aia securitate, eu nu stiam pe vremea aceea, din gura lui am auzit termenul prima oara mi-amintesc ca am inteles grresit ca se numeste Asiguritate (!). Din ceea ce imi povestea el, mi-am dat seama insa ca stia o sumedenie de lucruri cu care nu ma mai intalnisem niciodata pana atunci. De pilda, stia ca securitatea prindea spioni americani si ori ii trimitea in judecata, ori ii preda tovarasilor sovietici. Si ca daca se fura undeva vreun pistol, securitatea il urmarea pe hot pana il gasea, ii lua pistolul si il dadea inapoi pagubasului, iar pe faptas il dadea pe mana militiei, care sa ii inmoaie oasele. Ma uitam cu admiratie la verisorul meu, care povestea lucruri nemaiauzite de mine! 

Am presupus ca dobandise atatea si atatea cunostinte despre Securitate in urma examenelor din anii trecuti, dar peste ani si ani aveam sa aflu ca acest folclor el il stia de la tatal sau, intrucat acesta, informator pe linie de securitate aflat in legatura sefului de post din comuna, era instruit sa furnizeze informatii in domeniu si mai povestea pe acasa cate cava din discutiile avute cu avute cu subofiterul de militie.
De fapt, cele mai mari ispravi ale unchiului meu, despre care nu vorbea in familie, aveam sa aflu ca erau, potrivit opisului de la dosarul sau,  notele informative scrise despre socrul sau, adica despre bunicul meu si al verisorului! 
Acesta fusese declarat chiabur in anul 1947, abia scapase cu fuga de deportarea in Baragan si cand s-a mai racit putin ciorba NKVD-ista a acelor vremuri, a fost introdus in evidentele documentare de securitate drept dusman al poporului. In aceasta baza, multa vreme, pana dupa 1968, impreuna cu alti fosti chiaburi, fosti legionari, fosti PNT-isti si fosti PNL-isti, a platit la stat taxe si impozite duble fata de ceilalti consateni. Bunicul nostru fusese declarat chiabur (si asa a ramas pana la moarte) in pofida faptului ca era venit ginere in casa, fara nicio avere decat hainele de pe el. Prima lui avere avea sa o mosteneasca, sarmanul, abia dupa moartea bunicii noastre, in anul 1986.

Asadar, in anul 1982, doi tineri inruditi, descendenti din familia unui dusman al poporului, se pregateau intens la limba romana si puneau la cale  penetrarea Departamentului Securitatii Statului.

Odata ajuns la intalnire pe Leontin Salajan, verisorul meu m-a dus inauntru la un capitan Patrut, ofiter de personal care ii mai facuse dosarul de candidat pentru consursul la arma Militie si acum i-l intocmea din nou. Acel capitan Patrut insa nu mai avea nevoie de candidati caci isi facuse planul de recrutari si m-a predat unui coleg al sau, maiorul Dinu, ce recruta tineri pentru arma Trupe de securitate. Stiam ce este militia, pe vremea aia strazile forfoteau de politisti in uniforma, dar despre Trupele de securitate stiam la fel de multe ca si despre fizica cuantica. 
Dupa cateva discutii preliminare despre familia mea, am intrat in formalitatile de intocmire a dosarului si peste cateva zile, cand i-am dus maiorului Dinu o autobiografie, tabelul cu rudele mele si diplomele de la gimnaziu si de la liceu, acesta mi-a spus ca ma orienteaza catre arma Limbi straine. Ce imi fusesera trupele, ce mi-erau limbile straine!

Tarziu, la mijlocul verii, inaintea examenelor de admitere din acel an, in fata listelor cu candidatii, afisate pe platoul scolii militare din Baneasa, am aflat ca voi candida pentru un loc nu la arma Trupe de securitate, ci la arma Securitate, specializarea Limbi straine! 
Dupa cele doua saptamani de probe de examen, am fost declarat admis cu o medie la care verisorul meu a facut ochii cat cepele si am aflat ca intrasem in Batalionul II de limbi straine al Scolii Militare de Ofiteri Activi a Ministerului de Interne!

Desi suna pompos, mie toate acestea nu imi spuneau mare lucru, insa intors acasa, colegii de la Punctul termic al fabricii ma priveau ca pe un omulet cazut din ceruri, tanara mea sotie ma privea cu admiratie, iar colegele ei, fetele de la Safire si Rubine artificiale, isi dadeau coate una alteia si ma priveau parca cu o insistenta pe care nu o prea percepusem pana atunci. Acasa, mama plangea in tacere mototolind o batista si desi nu intelegea ce aveam sa devin, realiza instinctual ca imbracand haina militara, voi fi expus la pericole.

Tatal meu a fost singurul ce s-a declarat nemultumit de “performanta” mea. M-a chestionat foarte din scurt cine m-a dus la securitate, ce m-au intreabat cei de acolo, cine m-a dus la examen, cum de am reusit sa trec probele, ce sarcini informative am primit si alte multe asemenea intrebari, ce m-au lasat cu gura mai cascata decat cele auzite in timpul sederii la Bucuresti.

Ma uitam la el aiurit, imi vorbea despre lucruri din nou nemaiauzite si vazandu-mi mirarea, mi-a vorbit pentru prima oara despre problemele pe care le avusese bunicul meu cu Securitatea anilor 50, dar si despre problemele pe care le avusese el, ca si descendent de chiabur, in incercarea de a-si croi o pozitie sociala asa cum isi dorea – fiu de taran provenit de la sat, instruit si devenit intellectual la oras.

In perioada 1950-1960, tatal meu fusese contemporan cu politicile prin care noul regim socialist inca epura intelectualitatea capitalista si isi constituia propria clasa de intelectuali, dar pentru asta era nevoie sa ai origine sociala sanatoasa, adica sa nu fi fost chiabur, legionar, fost PNT-ist sau PNL-ist, ori descendent al acestor categorii. Conditie pe care tatal meu nu o indeplinea!


Mult mai tarziu am descoperit si motivul pentru care pe mine si pe verisorul meu nu ne-au atins dosarul de securitate al bunicului nostru: bunicii si bunicile nu trebuiau trecute in tabelul de rude ce trebuiau declarate de catre candidati, alaturi de soti, sotii, parinti, verisori, unchi si matusi, pentru a fi verificati in evidentele operative.  




.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu