In 1989, la
sfarsit, nu se vorbea despre SRI. Nici chiar mai tarziu, in luna martie a anului urmator, la data cand
implineam 31 de ani, nici atunci nu pomenea nimeni despre SRI.
Unitatea judeteana
de securitate de la Timisoara fusese desfiintata odata cu cele din Bucuresti,
Sibiu si Cluj. Focurile de arma automata fusesera inlocuite de uralele mitingurilor.
La Timisoara se tipareau ziare cu pagini albe. Pe stalpi se lipeau afise scrise
de mana, ce combateau pe cutare sau cutare director de fabrica ori secretar de
partid. Revolutionari aprigi inca mai strigau la iesirea din schimbul doi de la
fabrica „Jos comunismul”. Altii, cand treceau prin fata sediului Securitatii
Judetene, strigau „Romania – RSR - pasapoarte libere”. Aparuse hebdomadarul „Agenda”
si imediat dupa el, cateva zeci de alte publicatii angajate. Toata lumea mergea
la lucru cu teancul de ziare sub brat. Presa se consuma pe paine, iar presarii
erau pe val. Nenumarati timisoreni au lasat fabricile si au intrat in presa.
Unii cu rapide succese, altii cu prelungite esecuri. Se dadusera primele sambete
libere, femeile faceau coada la spitalele de obstretica pentru a scapa de
sarcini nedorite, frontierele erau vraiste, vamesii erau si ei pe val, granicerii
faceau acte formale de prezenta, romanii mergeau in Jugoslavia cu bisnita, iar in
Bastion se deschisese primul butic cu produse de igiena corporala.
O parte a Timisoarei
agita cu frenezie steagul gaurit al victoriei obtinute prin sacrificiul celor
cateva zeci de tineri cazuti, iar o alta parte, cernita, le plangea pe victime.
Cei doua-trei
sute de ofiteri si subofiteri de securitate din Timisoara parcurgeau cu
dificultate noianul de intamplari din acel decembrie ciudat, cand pentru prima
oara in istorie muncitorimea, clasa conducatoare in societate si proprietara a
mijloacelor de productie, iesise in strada si se lepadase de regimul ce ii oferise
acea calitate in schimbul fortei sale de munca. Masati mai intai in arestul Comenduirii
Garnizoanei, apoi in unitatea militara din strada Oituz, militarii de la
securitate sfarsisera prin a fi luati in evidenta penitenciarului de pe Popa Sapca
in calitate de detinuti. Trecusera peste incarcerarea in penitenciar fara a sti
exact daca prin aceasta li se incalcasera drepturile prin retinere ilegala si privare
de libertate sau le fusesera salvate vietile. Scapasera ca prin urechile acului
de aruncarea in aer intr-un camion incarcat cu munitie, dupa ce intregul oras
scapase de amenintarea inelului de rachete tactice de pe Dealul Domanului. Evitasera
cu inteligenta tentativele de linsaj fizic din partea vecinilor si intelesesera
motivul pentru care ideile promovate prin mitinguri se centrau pe eliminarea lor
fizica sau in cel mai bun caz, pe trimiterea in mina...
Si iata ca spre
sfarsitul lui martie, deodata, cineva a vorbit despre Serviciul Roman de
Informatii. Ziua era 26! In urma cu 25 de ani!
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu