Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

Follow by Email

luni, 9 martie 2015

SRI - file de poveste - fragment




In 1989, la sfarsit, nu se vorbea despre SRI. Nici chiar mai tarziu, in luna  martie a anului urmator, la data cand implineam 31 de ani, nici atunci nu pomenea nimeni despre SRI. 
Unitatea judeteana de securitate de la Timisoara fusese desfiintata odata cu cele din Bucuresti, Sibiu si Cluj. Focurile de arma automata fusesera inlocuite de uralele mitingurilor. La Timisoara se tipareau ziare cu pagini albe. Pe stalpi se lipeau afise scrise de mana, ce combateau pe cutare sau cutare director de fabrica ori secretar de partid. Revolutionari aprigi inca mai strigau la iesirea din schimbul doi de la fabrica „Jos comunismul”. Altii, cand treceau prin fata sediului Securitatii Judetene, strigau „Romania – RSR - pasapoarte libere”. Aparuse hebdomadarul „Agenda” si imediat dupa el, cateva zeci de alte publicatii angajate. Toata lumea mergea la lucru cu teancul de ziare sub brat. Presa se consuma pe paine, iar presarii erau pe val. Nenumarati timisoreni au lasat fabricile si au intrat in presa. Unii cu rapide succese, altii cu prelungite esecuri. Se dadusera primele sambete libere, femeile faceau coada la spitalele de obstretica pentru a scapa de sarcini nedorite, frontierele erau vraiste, vamesii erau si ei pe val, granicerii faceau acte formale de prezenta, romanii mergeau in Jugoslavia cu bisnita, iar in Bastion se deschisese primul butic cu produse de igiena corporala.

O parte a Timisoarei agita cu frenezie steagul gaurit al victoriei obtinute prin sacrificiul celor cateva zeci de tineri cazuti, iar o alta parte, cernita, le plangea pe victime.

Cei doua-trei sute de ofiteri si subofiteri de securitate din Timisoara parcurgeau cu dificultate noianul de intamplari din acel decembrie ciudat, cand pentru prima oara in istorie muncitorimea, clasa conducatoare in societate si proprietara a mijloacelor de productie, iesise in strada si se lepadase de regimul ce ii oferise acea calitate in schimbul fortei sale de munca. Masati mai intai in arestul Comenduirii Garnizoanei, apoi in unitatea militara din strada Oituz, militarii de la securitate sfarsisera prin a fi luati in evidenta penitenciarului de pe Popa Sapca in calitate de detinuti. Trecusera peste incarcerarea in penitenciar fara a sti exact daca prin aceasta li se incalcasera drepturile prin retinere ilegala si privare de libertate sau le fusesera salvate vietile. Scapasera ca prin urechile acului de aruncarea in aer intr-un camion incarcat cu munitie, dupa ce intregul oras scapase de amenintarea inelului de rachete tactice de pe Dealul Domanului. Evitasera cu inteligenta tentativele de linsaj fizic din partea vecinilor si intelesesera motivul pentru care ideile promovate prin mitinguri se centrau pe eliminarea lor fizica sau in cel mai bun caz, pe trimiterea in mina...


Si iata ca spre sfarsitul lui martie, deodata, cineva a vorbit despre Serviciul Roman de Informatii. Ziua era 26! In urma cu 25 de ani!


.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu