Un
serviciu secret paralel – cel de protectie si contrainformatii
Alexandru Ioan Cuza a avut şi un serviciu mai puţin cunoscut
- serviciul secret condus de maiorul Cezar Librecht, director general al
poştelor şi telegrafelor. Necesitatea coordonării acestui sistem informativ
piramidal, a obţinerii rapide, a centralizării şi prelucrării informaţiilor, au
impus crearea unui Serviciu Special de Informaţii, paralel cu structurile
informative departamentale existente. La aceasta s-a recurs, printre altele, şi
din cauza abuzurilor unor funcţionari şi a dezinformării practicate de unii
agenţi dubli.
Menirea sa a fost să servească la imprimarea rigurozităţii
întregii activităţi informative, dar în acelaşi timp, să semnaleze şi fisurile
sistemului informativ, adică să desfăşoare o puternică activitate
contra-informativă si de protectie. Acest Serviciu Special, născut din
necesitatea controlului total al informaţiilor cu relevanţă pentru siguranţa
statului, a fost creat legendat, în cadrul Ministerului de Interne pe structura
Telegrafului - ca mijloc tehnic de transmitere rapidă, dar şi de control a
informaţiilor.
În acest context, în februarie 1859 Alexandru Ioan Cuza l-a
chemat de la Iaşi pe un specialist în telegrafie, belgianul Cezar Librecht,
pentru a prelua conducerea Telegrafului.
La scurt timp, strainul a primit cetatenia romana, a fost
luat în evidenţa oştirii, iar în martie 1859 a fost numit inspector de telegraf
si în Ţara Românească, devenind oficial „Inspector general şi responsabil al
administraţiilor de telegraf din Ţara Românească şi Moldova”.
Astfel, Telegraful a fost prima instituţie unificată formal,
fapt ce a permis un control riguros al tuturor informaţiilor vehiculate prin
acest mijloc modern de comunicare. La puţin timp s-au deschis cursuri pentru
telegrafie, s-a elaborat statutul, instituţia a fost militarizată, iar portul
uniformei pentru salariaţi a devenit obligatorie.
Pe acest fond, principalele ministere - Interne, Externe, Război,
Justiţie - au beneficiat din plin de sprijinul Telegrafului pentru a pune la
dispoziţie informaţiile de interes. Este important de menţionat că titularii
acestora au fost schimbaţi şi în funcţie de aportul informativ, iar guvernele
s-au menţinut şi în funcţie de capacitatea de a transforma informaţiile în
decizii. Din acel moment, toate informaţiile din afara şi din interiorul ţării,
necesare actului de decizie pentru Domnitor şi Cancelaria sa au fost astfel
centralizate şi prelucrate prin acest sistem nou.
Acest aparat informativ special, care a dublat sistemul de
informaţii conceput în cadrul departamental, a avut menirea de a elucida şi a
clarifica informaţiile mai deosebite, cu implicaţii profunde pentru siguranţa
statului, de a asigura transmiterea operativă a acestora şi de a proteja
propriile secrete în faţa agresiunii agenţilor serviciilor de informaţii
străine, a forţelor politice ostile din interior si a grupurilor economice
externe ce se impotrivisera unirii.
Noul aparat informativ, creat pe structura reţelei de
telegraf, s-a transformat rapid într-un serviciu de informaţii şi
contra-informaţii, care a preluat „din mers” misiunile încredinţate. În
activitatea informativă au fost introduse tehnici şi procedee de lucru moderne,
începând cu codificarea şi cifrarea informaţiilor destinate Domnitorului şi
Cancelariei domneşti.
Sub îndrumarea personală a Domnitorului, Cezar Librecht, om
cu contacte între foştii membri ai Comisiei Europene a Dunării, a contribuit
atât la impunerea unui strict control al statului asupra Telegrafului şi, mai
târziu a Poştei, cât şi la crearea unui sistem operativ de informare a
autorităţii centrale de decizie cu problemele de interes pentru siguranţa tanarului
stat român. Prin intrarea acestuia în rândul corpului ofiţeresc şi numirea sa
ca adjutant domnesc, întregul circuit al informaţiilor destinate Domnitorului a
trecut practic în subordinea Ministerului de Interne.
Deşi oficial Librecht a păstrat funcţia de inspector general
al telegrafului, el a devenit, în fapt, şeful acestui serviciu original de
informaţii subordonat direct Domnitorului. Astfel au fost eliminate verigile
intermediare de transmitere a informaţiilor, fluxul informational fiind astfel protejat agenţii din poliţie
aflaţi în contact cu boierimea reacţionara, ostila unirii şi favorabila
intereselor străine ce vizau obtinerea controlului asupra gurilor Dunarii si
celor trei iesiri la Marea Neagra.
Atenţia pe care Alexandru Ioan Cuza a acordat-o acestei componente
a aparatului de stat din nevoia de a suplini măsurile de forţă, a fost
permanentă. În anul 1862, cu prilejul unei vizite la Prefectura poliţiei
Capitalei, a recomandat prefectului să ia toate măsurile pentru buna
funcţionare a „cancelariei de renseignemente”, adică Serviciului de Informaţii,
pentru a fi capabil, in orice moment, să prevină acele acte, fapte şi
evenimente care aduceau atingere siguranţei statului român.
În
acţiunea de informare a Domnitorului au mai fost implicaţi şi oameni politici de
încredere şi, în acelaşi timp, înalţi funcţionari de stat, precum D. Brătianu,
I. Ghica, V. Mălinescu, oameni din afara partidelor, rude şi apropiaţi ai săi -
cum a fost şi un anume N. Docan - trimis acolo unde era nevoie de
informaţii sigure. Sursa:
art-emis.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu