Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 29 februarie 2012

FUNDAMENTELE ORGANIZATORICE ALE AGENTIEI DE DETECTIVI. 1.



.

Note de curs nemaisustinute

de Saul Beloia

CAPITOLUL I. STRUCTURAREA AGENTIEI

Conducerea

Conducerea cu puteri depline si reprezentarea legala a agentiei de detectivi este asigurata de catre administrator. Conducerea executiva a agentiei revine directorului executiv, care indeplineste sarcini conform Fisei Postului aprobata de catre Administrator, iar semnatura sa angajeaza in mod valabil agentia in relatiile cu tertii (institutii ale statului, clienti, parteneri etc).

Executia

Segmentul de executie din cadrul agentiei este compus din detectivi particulari, operatori calculatoare si retele de calculatoare, tehnicieni care deservesc aparatura din dotare, contabil, secretara, conducatori auto si alti specialisti, dupa caz - juristi, chimisti, criminalisti, psihologi.

CAPITOLUL II: RELATIILE DE MUNCA

Agentia isi indeplineste obligatiile contractuale in raport cu institutiile statului, clientii si partenerii folosind angajati proprii conform Legii 329/2003.

In cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii, activitatea salariatului neputand fi contrara reglementarilor interne si internationale la care statul roman este parte, sigurantei nationale, ordinii publice, bunurilor publice ori bunelor moravuri.

Relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei credinte, fiind de la sine inteles ca pentru asigurarea unor relatii de munca normale, participantii la raporturile de munca (angajator si angajati) se vor consulta reciproc, in conditiile legii si conform prevederilor din contractul de munca.

Orice salariat care presteaza o activitate in cadrul agentiei beneficiaza de protectie sociala si conditii de securitate a muncii, viata si sanatatea sa neputand fi puse in primejdie. In plus, salariatului agentiei i se va asigura respectarea demnitatii si a constiintei sale, fara nicio discriminare de vreun fel.

Tuturor detectivilor angajati ai agentiei le este recunoscut dreptul la plata egala pentru munca depusa egal, dreptul la negociere a contractului de munca, dreptul la protectia datelor cu caracter personal, precum si dreptul la protectie impotriva concedierilor nelegale. Se poate observa cu usurinta faptul ca criteriile principale de angajare sunt cele impuse de legislatia muncii si de prevederile Legii 329/2003.

Angajarea permanenta sau temporara la agentie se face in baza unui contract de munca din care rezulta postul sau functia pe care o ocupa, natura serviciului prestat, perioada de angajare, timpul de lucru, sarcinile de serviciu si conditiile realizare a acestora, drepturile de care beneficiaza si nu in ultima instanta - obligatiile ce revin partilor.


.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu