Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

marți, 21 februarie 2012

O PARERE PERSONALA



.
de Liviu Gaitan

Legata indiscutabil de culoarea si ineditul indragitelor carti politiste si al filmelor de aventuri, imaginea detectivului a intarziat sa se obiectiveze in actualul context social.

Ignoranta? Indiferenta ? Reticenta? Sunt posibile cand insasi titulatura acestei profesii liberale afirma posibila interactiune cu orice aspect al socialului? Greu de crezut, cand este vorba de o activitate ce presupune multe calitati si cerinte specifice.

Meseria noastra nu este un sacerdotiu. Noi muncim, evident, pentru bani – atata vreme cat marja noastra de beneficiu trebuie sa fie mai mult decat rezonabila, si chiar daca se intampla sa facem o favoare vreunui client falit – dar nu suntem in nici un caz aventurieri avizi de castiguri rapide si dubioase.

Misiunea noastra nu consta in a agrava tensiunile, in a atata conflictele si in a face valuri, ci dimpotriva, de a evita dramele, scandalurile, de a aplana diferendele si de a reduce pagubele, fie ele de ordin material sau afectiv, chit ca in acest din urma caz jucam adesea un rol care este mai apropiat de imaginea unui asistent social.

Pentru a conferi profesiei noastre aceasta dimensiune umana, trebuie respectat statutul legal, indepartandu-i pe acei candidati incompetenti sau lipsiti de scrupule, fixand cu claritate, de la bun inceput, limitele puterii noastre de investigare si modul de a proteja informatiile utilizate.In asteptarea unui astfel de statut se pot deja inventaria cateva calitati indispensabile celui care doreste sa practice meseria de detectiv particular.

Inainte de toate, seriozitate. Faptele pe care le infatisam clientilor nostri trebuie mai intai identificate cu precizie si verificate cu o grija extrema pentru a nu le vinde vorbe goale si, cu atat mai mult pentru a nu le aduce vreun prejudiciu, mai ales celor naivi. De aceea, trebuie sa ne asiguram ragazul necesar, chiar daca asta costa, de a strange acele dovezi incontestabile, ca sa evitam orice deformare a realitatii, de exemplu, chiar dubland fiecare ancheta sau reinnoind cu regularitate operatorii care se ocupa de caz.

O alta calitate ceruta este discretia. Cred ca acest aspect nu mai trebuie comentat, importanta lui fiind evidenta. Trebuie evitate toate scurgerile posibile de informatii iar operatorii nu trebuie sa cunoasca dacat datele afacerii pe care ei o trateaza.

Si in sfarsit, curajul. Nu este vorba numai de curajul dovedit in focul actiunii ci si, de pilda, chiar pe timpul unei marturii in fata tribunalului, cand unii inculpati pot deveni violenti sau ameninta cu razbunarea.

Asadar: seriozitate, discretie, curaj – iar lista nu se incheie aici.

Timisoara/ 21.02.2012


.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu