SENIORII INFORMATIILOR

.

de Liviu Gaitan

.

Plecand de la importanta misiunilor incredintate, majoritatea statelor cu traditie in materie acorda atentie punctarii si selectionarii minutioase persoanelor interesate a face parte din structurile informative.

Serviciile cer de la lucratorii de informatii ( “intelligence officer”) angajati in serviciu o asociere durabila la profesiunea aleasa, caci nu-si pot permite luxul de a investi sume de bani pentru pregatirea de persoane care au de gand sa le paraseasca inainte macar de a-si aduce contributia personala la activitatea pentru care au fost angajate. Perindarea unui numar mare de persoane printr-o structura informativa este foarte periculoasa, deoarece exista posibilitatea deconspirarii metodelor si mijloacelor de lucru, a identitatii personalului de conducere, proiectele de viitor etc. Natura unui serviciu de informatii cere ca el sa recruteze personalul pentru o perioada lunga de timp si sa-l verifice minutios pentru a determina inca de la inceput capacitatea si competenta lui.

Cum se face recrutarea in serviciul de informatii ?

Factorul decisiv este stabilirea timpului cat candidatul este dispus sa lucreze. Candidatul nu va fi invitat de la inceput in interiorul sediului pentru a-i arata care este diversitatea si perspectiva activitatii serviciului de informatii. Orice serviciu de informatii vrea sa stie totul despre candidat inainte de a-l angaja, dar in acest stadiu el nu-i poate spune mare lucru asupra organizarii sale si nici asupra activitatii concrete pe care candidatul o va desfasura dupa angajare.

In aceste conditii, este evident ca serviciul de informatii trebuie sa evalueze nu numai daca acel candidat este apt, dar si daca el se va atasa de activitatea pe care trebuie sa o desfasoare. Singurul mijloc de care dispune un serviciu de informatii pentru cunoasterea acestor elemente este a de a investiga cu amanuntul si foarte profund viata personala a candidatului atat in interesul sau cat si in acela al serviciului.

O dificultate pe linia recrutarii de personal este ca posturile in serviciul de informatii sunt multiple si ca exista locuri pentru o diversitate de talente. Nu exista un model de caracterizare personala care sa poata servi la selectionarea candidatilor. Din contra, exista anumitre conditii prealabile fara de care candidatul nu va reusi niciodata sa fie selectionat.

Privind strict prin prisma activitatii informative, iata cateva calitati pe care le consider indispensabile pentru un bun ofiter de informatii: capacitatea de a lucra bine cu oamenii in circumstante dificile; distinctie intre realitate si fictiune; spirit de curiozitate; o buna doza de ingeniozitate; atentie cuvenita detaliilor; exprimarea ideilor cu claritate, pe scurt, si intr-o maniera cat mai interesanta.

As mai adauga la aceasta lista alte cateva aptitudini necesare unui bun specialist in informatii. In primul rand, trebuie sa posede capacitatea de a intelege alte puncte de vedere (in afara de cele ale tarii de origine), alte feluri de gandire, alte moduri de comportare, chiar daca toate acestea ii sunt complet straine. Rigiditatea si ingustimea in gandire si actiune nu prezic un bun viitor in serviciul de informatii. Lucratorul de informatii nu trebuie sa fie ambitios, dar nici nepasator. El trebuie sa fie activ in orice situatie, constient de ceea ce face, iar faptele lui sa fie bine motivate si ancorate temeinic in cadrul legal.

Printre ofiterii de informatii care lucreaza in tara sau in strainatate exista o anumita mentalitate – “mentalitatea primei linii”. Acestia sunt convinsi ca activitatea lor cotidiana ii plaseaza continuu in fata inamicului.

Daca sensul aventurii are aici un anumit rol, acesta este determinat de grija fata de securitatea nationala si aceasta nu este rau. Cu o astfel de mentalitate, un patriot cu constiinta treaza si plin de curiozitate poate fi facut printr-o pregatire corespunzatoare sa devina un bun specialist al serviciului de informatii. Educatia, pregatirea teoretica, talentul, cinstea si devotamentul, nu vor face insa din omul cautat ofiterul de informatii dorit daca-i lipsesc constiinta treaza a datoriei si spiritul energic de actiune.

Conceptia si maniera in care sunt formati viitorii ofiteri de informatii difera de la o tara la alta. Acesti ofiteri sunt indoctrinati si antrenati in tara de origine pentru a li se dezvolta fidelitatea, increderea si spiritul de responsabilitate, fiind instruiti in legatura cu toate aspectele practice ale meseriei si dandu-li-se libertatea necesara executarii misiunilor incredintate. Scoli speciale de spionaj ii invata metodele si mijloacele specifice culegerii de informatii si-i pregatesc pentru a face fata oricaror situatii operative neprevazute.

Un prim modul de pregatire, cu caracter general, are drept obiect insusirea notiunilor de baza si cuprinde tot ceea ce trebuie sa cunoasca un ofiter de informatii; un alt modul de pregatire, diferentiata, are drept scop formarea de specialisti care sa posede cunostinte specifice.

Cursurile practice sunt numeroase: psihologie, observare, studiul documentelor, citirea hartii, fotografie si microfotografie, identificarea de instalatii militare si civile, cunostinte de limba, organizarea de intalniri, evitarea filajului, folosirea unor procedee de cifrare si decodificare. In functie de necesitati, pentru anumiti specialisti, se asigura si o pregatire pentru patrunderi prin efractie, lupta fara arme, plantarea de microfoane, folosirea drogurilor si otravurilor, cursuri de arta seductiei etc.

Un capitol din programa analitica destul de arida pe care ofiterii din scolile de spionaj trebuie sa o invete, in zile si luni de studii, se numeste situatia locala.

Despre ce este vorba: situatia locala cuprinde absolut toate datele care se refera la viata tarii unde urmeaza sa-si desfasoare activitatea, sau absolut toate datele pe care trebuie sa le stapaneasca la perfectie un ofiter de informatii care conduce operatii informative intr-o tara anumita. Aceasta inseamna cunoasterea datelor generale geografice, politice si economice ale tarii, cat si toate amanuntele legate de specificul societatii, de modul de viata si de obiceiurile poporului respectiv.

Ofiterul de informatii trebuie sa cunoasca perfect toate datele situatiei locale, incat sa nu se deosebeasca cu absolut nimic de restul populatiei in ceea ce priveste fizionomia, imbracamintea, limbajul utilizat sau comportamentul sau, indiferent daca se gaseste ca invitat la un club select cu circuit inchis, in nordul Angliei, sau la petrecerea unor oameni modesti din sudul Austriei.

Dupa perioada de studiu teoretic in scoli si preluarea experientei altora, cel care reuseste sa treaca toate baremele, care sunt din ce in ce mai inalte, urmeaza munca practica in exterior, confruntarea cunostintelor teoretice cu realitatea muncii practice din tara in care respectivul ofiter va fi repartizat.

Viata unui ofiter de informatii este extrem de complexa si tensionata, cu multe raspunderi, intalnind multiple pericole la tot pasul si pana la urma nu lipsesc nici deziluziile sub diverse forme.

Cunostintele acumulate sub diverse forme reprezinta instrumentele indispensabile ale ofiterului de informatii, pentru a se putea misca corect pe aceasta scena interminabila, a muncii de informatii, care il obliga sa calatoreasca mult, sa intre in contact cu sute de oameni de pe toate treptele sociale, in vederea indeplinirii misiunilor incredintate.

Voiajele ofiterului de informatii difera insa fundamental de cele ale turistului: in timp ce turistul isi planifica linistit ceea ce are de vizitat si isi imparte cele cateva zile in functie de obiectivele care-l intereseaza, dupa bunul sau plac, nefiind hartuit de nimeni, ofiterul de informatii, atunci cand misiunile sale il duc la Madrid, Roma sau Viena, in mod cert nu are ca obiectiv principal vizitarea unor obiective turistice si de regula imediat dupa indeplinirea misiunii trebuie sa paraseasca urgent orasul respectiv din motive de securitate proprie. Trebuie totusi sa subliniez ca spre deosebire de vizitatorul turist, ofiterul de informatii nu va avea niciodata linistea sufleteasca si relaxarea turistului. El va fi intr-o permanenta stare de tensiune, intrucat paralel cu aceste clipe sau ore de destindere in care priveste cateva din capodoperele expuse intr-un muzeu, el, ofiterul de informatii, a venit in orasul respectiv la o intalnire operativa, ori la organizarea sau controlarea desfasurarii unei actiuni informative sau este prezent aici pentru predarea sau preluarea unui material secret. Aceasta pozitie diferita de a fericitului turist, va face sa nu guste din plin frumusetile pe care le priveste, sa fie marcat tot timpul de acea tensiune a omului vanat.

.